Simona Halep, numărul doi mondial, a afirmat, vineri, într-o postare pe Facebook, că anul 2020 a fost unul dintre cei mai ”dificili” din viaţa noastră. Deși a fost infectată cu coronavirus și nu a participat la US Open, marea sportivă consideră că a avut un an excelent din multe alte puncte de vedere.

A cucerit 3 titluri WTA

”2020… Ce să spune despre el? A fost unul dintre cei mai dificili ani din viaţa noastră. Când tenisul a fost suspendat, am făcut un pas înapoi şi am realizat cât de binecuvântată am fost că am putut să fac ca mijloc de existenţă sportul pe care îl iubesc”, a scris Halep pe reţeaua de socializare, ca o concluzie optiministă la final de an.

”Am fost mândră să revin şi să câştig două titluri, să am o serie de 17 meciuri câştigate la rând şi să închei în top 4 pentru al şaptelea an consecutiv. Vreau să mulţumesc echipei mele pentru munca grea depusă şi sacrificiile făcute în acest an. Nu am fost uşor, dar toţi am avut ceva de învăţat. Adevăraţii supereroi ai acestui an sunt lucrătorii din sănătate care luptă pentru noi în fiecare zi. Aştept cu nerăbdare să vă văd pe toţi în sezonul 2021”, a lansat Simona un mesaj personal tuturor admiratorilor ei, dar și iubitorilor sportului tricolor.

Ea a cucerit anul acesta 3 titluri în circuitul WTA, la Dubai, Praga şi Roma, însă are insatisfacția de a fi fost eliminată prematur de la Roland Garros de către tânăra poloneză Iga Swiatek, care i-a blocat drumul către un al doilea trofeu la turneul ei favorit. Totuși, a ajuns în semifinală la Australian Open.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE