Simona Halep, Gică Hagi și Ion Țiriac au acordat un interviu de excepție pentru Alessandra Stoicescu. Cei trei „titani” ai sportului au povestit cum au trăit până acum pandemia de coronavirus. Astfel, cele trei legende recomandă românilor să poarte masca de protecție și să respecte distanțarea.

Simona Halep: „E o schimbare pe care nu ne-am închipuit-o şi nu ne-am gândit că va fi posibil să se schimbe totul total. A venit cineva şi ne-a tras frâna de mână. Da, ne-a scos din priză. Totul a devenit anormal pentru mine. Mi-a fost teamă, apoi am încercat să înţeleg despre ce e vorba, să fac tot ce trebuie ca să mă protejez şi să fiu sigură că nu mi se întâmplă nimic. Şi m-am odihnit. ceea ce într-un fel aveam nevoie. Mi-a fost frică pentru ai mei, pentru bunica, pentru bunicile mele, care sunt mai în vârstă.

Incertitudinea mie nu-mi place în nimic şi a fost o perioadă dificilă că nu ştiam când o să se încheie şi când o să începem din nou. Ceea ce nu ştim încă. Dar am încercat să fiu pozitivă şi să mă antrenez cât se poate de mult perioada asta”.

Gheorghe Hagi: „Înainte alergam, alergam, alergam şi nu ştiam unde ajungem. Acuma, cred că după acest virus am devenit mult mai conştienţi de valorile personale, să avem grijă de noi, de familie, de prieteni, cercul trebuie să fie mult mai mic. Trebuie să ai grijă de tine, de cei de lângă tine. Eu asta am simţit.

Trebuie să ne adaptăm, omul e făcut să se adapteze la orice condiţie, trebuie să muncim şi să respectăm reguli. Omul, chiar dacă el vrea să fie haiduc, de multe ori trebuie să respecte nişte reguli şi nişte principii foarte clare”.

Ion Țiriac: „Eu de 65 de ani nu fac nimic în fiecare săptămână decât mă mut dintr-un loc în altul. Eu n-am dormit mai mult de zece zile în acelaşi pat. Mie treaba asta nu numai că-mi lipseşte, dar ca să ajung la ora unu şi nu ştiu ce să fac până a doua zi la ora opt când trebuie să mănânc, asta mă loveşte la cap.

Viaţa s-a schimbat şi o să rămână o porţiune din această viață schimbată după acest test al omenirii. O să vedem că nu mai sunt atâtea locuri de muncă, deja unele companii lasă locurile de muncă şi te lasă să munceşti de acasă. Lecţia asta ne spune că trebuie să fim mai disciplinaţi, mai respectuoşi. Daţi-vă seama că Globul ăsta de cinci luni nu mai produce decât foloseşte, consumă. Cât om mai putea sta în felul ăsta? Economia s-a schimbat. O să dureze cel puţin zece ani să recuperăm şi să sperăm că destul de repede o să avem un antidot”.