Guvernul alunecă pe topoganul usterității

Guvernul alunecă pe topoganul usterității

Guvernul a înghețat angajările la stat până la sfârșitul anului și a deschis portița pentru posibile concedieri în sistemul bugetar începând cu 1 ianuarie 2018

Premierul Mihai Tudose a explicat, ieri, că blocarea angajărilor în administrație, cu excepția posturilor din sănătate și educație, a fost provocată de faptul că aparatul de stat se umflă în fiecare zi cu „sute şi sute de oameni, mii de oameni, purtători de ştampilă, de semnătură, de program pe uşă”.

Deși Guvernul a asigurat că nu va concedia acum pe nimeni, a înființat un comitet pentru „eficientizare”, care va analiza „raportul dintre competențele instituțiilor și autorităților publice și necesarul de resurse umane”. La finalul analizei, comitetul va înainta Guvernului un set de recomandări pentru o mai bună organizare în administrația publică.

În realitate, ceea ce va face Guvernul este să numere posturile din administrație și să vadă unde se poate realiza o economie prin desființarea acestora. Analiza guvernamentală pregătește, astfel, posibile concedieri în sectorul de stat începând cu 1 ianuarie 2018.

A scăpat porumbelul

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a declarat la audierea sa în Parlament, înainte de învestire, că nu va ezita să propună concedieri în sectorul public dacă România riscă să depășească deficitul bugetar de 3% din PIB, asumat de țara noastră în Tratatul de la Maastricht, în timp ce premierul Tudose își declara recent nemulțumirea că „au crescut structuri și structulețe” în aparatul de stat.

Programul de guvernare al PSD-ALDE a fost elaborat pe un deficit bugetar de 2,9% din PIB, la limita pragului maxim de 3%, însă agențiile economice internaționale estimează că România va rata această țintă și se îndreaptă către un deficit de 3,7% din PIB. „Repet, nu dăm pe nimeni afară, dar va fi un inventar foarte clar al celor care funcţionează, lucrează astăzi la stat, ar trebui să lucreze şi la stat şi pentru stat şi pentru cetăţeni şi vom eficientiza actul lor administrativ şi practic eficienţa structurilor pe care le reprezintă”, a spus Tudose în ședința de Guvern de ieri.

Cum s-a ajuns aici?

PSD și ALDE au venit la guvernare cu un program electoral generos și încă din primele zile de activitate au mărit pensii și salarii și au scăzut și chiar eliminat mai multe taxe și impozite. „Gaura” provocată bugetului de stat ar fi trebuit acoperită de ANAF, prin scoaterea la lumină a economiei gri, concomitent cu o creștere economică de peste 5%. Însă Fiscul nu și-a făcut treaba, încasările la buget fiind mai mici decât anul trecut.

În fața acestei situații, ca să găsească bani pentru funcționarea statului, coaliția de guvernare a dorit să introducă un impozit pe cifra de afaceri și o taxă de solidaritate. Ambele idei au picat, prima fiind respinsă de europeni, a doua riscând să provoace un conflict politic uriaș între PSD și ALDE. În lipsă de idei și de bani, premierul Mihai Tudose l-a demis din funcție pe șeful ANAF, un gest care tră- dează situația complicată în care se află finanțele țării. Șeful Fiscului era un apropiat al președintelui PSD, Liviu Dragnea, iar decapitarea acestuia nu putea să vină decât în urma unei situații extraordinare.

Acum, toți ochii stau ațintiți pe ANAF. Dacă noua conducere a Fiscului nu va reuși să acopere gaura bugetară, atunci concedierile în sectorul de stat ar putea deveni realitate.

Măsuri excepționale

Doar în anumite situații excepționale se vor mai putea face angajări în perioada următoare. Potrivit proiectului guvernamental, se poate aproba „organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor” doar dacă ministerul de linie aduce în Guvern un memorandum special în acest sens, în care să fie trecute „justificarea necesității și încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget”.

Militarii, liniștiți

Palatul Victoria a stabilit ieri ca pensiile militarilor să nu scadă, indiferent de eventuale modificări care vor fi aduce legislației în domeniu. Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, a spus că angajații care au ajuns la vârsta la care au acumulat „nivelul maxim de competență” și pot ajuta cel mai mult Armata, au început să se pensioneze de teamă să nu rateze actuala lege generoasă. Țuțuianu a zis în ședința de Guvern că în cazul modificării legii pensiilor militare, algoritmul de calcul trebuie păstrat, iar pensiile în plată să rămână la valoarea actuală.

Tudose își joacă reputația în Republica Moldova

Premierul Mihai Tudose face vineri, la Chișinău, prima sa vizită de lucru din actualul mandat, prestația sa fiind urmărită de înalții oficiali europeni. Tudose se întâlnește cu omologul său pro-european Pavel Filip, dar nu a stabilit o întrevedere cu președintele pro-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon.

Vizita vine în contextul în care Tudose și-a luat săptămâna trecută, la Bruxelles, angajamentul că se va implica total în orientarea R.Moldova spre spațiul european. „Suntem la marginea Uniunii Europene şi ne revine o sarcină imensă din punct de vedere al asigurării drumului pro-european al Moldovei”, a spus Tudose după întâlnirile pe care le-a avut cu liderii europeni. Tudose și-a întrerupt ședința de Guvern de ieri, în jurul prânzului, pentru o discuție telefonică cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, pe tema R.Moldova. Cei doi au stabilit foaia de lucru pentru vizita premierului. R.Moldova a semnat un Acord de Asociere cu UE prin care se obligă să demareze ample reforme în justiție și economie în schimbul unui ajutor financiar de aproximativ 100 de milioane de euro din partea europenilor. Ample proteste au fost organizate ieri, la Chișinău, după ce Parlamentul a schimbat legislația electorală în ciuda recomandărilor făcute de europeni.