Guvernul va aloca fonduri de 1.2 miliarde euro pentru construirea autostrăzii Târgu Neamț – Iași

Guvernul va aloca fonduri de 1.2 miliarde euro pentru construirea autostrăzii Târgu Neamț – Iași

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, vineri, în cadrul ședinței de Guvern, că vor fi alocate fonduri de la bugetul de stat de 1,2 miliarde euro pentru construirea în parteneriat public-privat a autostrăzii Târgu Neamț-Iași. Termeneul pentru proiectarea și realizarea autostrăzii este preconizat să dureze patru ani.

În dechiderea ședinței de Guvern de vineri, de la Palatul Victoria, premierul Viorica Dăncilă a declarat că pentru realizarea autostrăzii Târgu Neamț - Iași vor fi alocate fonduri de 1.2 miliarde de euro. Aceasta autostradă va fi realizată în parteneriat public-privat. De asemenea, a fost stabilit și un termen pentru proiectarea autostrăzii. În patru ani, ar trebuie să fie gata proiectarea și realizarea autostrăzii. Anunțul vine pe fondul intensificării protestelor în cadrul mișcării ”Moldova vrea autostradă”, care au culminat cu acțiunea #șîeu inițiată de omul de afaceri Ștefan Mandachi, cel care a construit simbolic primul metru de autostradă la Suceava.

„Alocăm fonduri de la bugetul de stat, luăm măsuri pentru atragerea de fonduri UE și dezvoltarea proiectelor în parteneriat-public privat, astfel încât să realizăm obiectivele de infrastructură așteptate de mulți ani de către români. Aprobăm azi studiul de fundamentare al proiectului strategic de investiții în parteneriat public-privat autostrada Târgu-Neamț – Iași, vital pentru regiunea Moldovei. Valoarea totală a investiției este estimată la 1,2 miliarde de euro, iar perioada de proiectare și realizare a autostrăzii este preconizată să dureze 48 de luni. Proiectul are în vedere realizarea a 68 km de autostradă, iar efectele economice de atragere a investițiilor în această regiune, dar și sociale sunt evidente mai ales că autostrada se racordează la drumul de mare viteză București-Suceava aflat în pregătire la Ministerul Transporturilor. La începutul lunii aprilie proiectul va fi oferit investitorilor care doresc să își asume proiectarea și construcția acestei autostrăzi. Așa cum am menționat, voi monitoriza cu prioritate ca și la acest obiectiv toate procedurilor să se realizeze cu rapiditate”, a declarat premierul Viiafborica Dăncilă.

 

Ne puteți urmări și pe Google News