Guvernul Dăncilă şi SCUMPIREA SUPREMĂ. Milioane de români vor suferi în 2019. Breaking news
- Andrei Arvinte
- 27 decembrie 2018, 14:18
De la începutul lui 2019, prețurile la benzină şi motorină vor crește din nou, de data aceasta din cauza unor măsuri ale Guvernului Dăncilă.
De la data de 1 ianuarie, vor creşte accizele la carburanţi, potrivit unei prevederi mai vechi din Codul Fiscal. Majorarea de accize, care va fi resimţită în preţul de la pompă de consumatori încă din prima zi a anului 2019 este generată de această dată de ajustarea lor cu inflaţia, prevedere care apare în Codul Fiscal, scrie Economica.net.
„Nivelul accizelor (...) se actualizează cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, până cel mai târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an”, scrie în Codul Fiscal.
Potrivit aceluiaşi document, dacă inflaţia este zero sau negativă, valoarea accizelor nu se diminuează. Însă, dacă există inflaţie, accizele cresc potrivit formulei de mai sus.