Executivul a cerut în instanță suspendarea contractului cu Microsoft, până la clarificarea situației din punct de vedere juridic, ținând cont de faptul că nouă foști miniștri sunt urmăriți penal în dosarul legat de modul în care au fost atribuite licențele Microsoft.
Precizarea a fost făcută de ministrul pentru Societatea Informațională, Sorin Grindeanu . „Nu am denunțat contractul cu Mi c ros o f t , am cerut în instanță, până la clarificarea situației, suspendarea plăților. Este un contract între 2013 și 2015, era o continuare a contractelor vechi, au mai rămas de plătit 100 de milioane de lei. Să ne spună justiția dacă putem continua cele două plăți”, a declarat ministrul, pentru B1Tv. Surse politice declaraseră inițial că Guvernul va ataca în instanță contractele Microsoft, procesele vizând suplimentarea din 2013 a contractelor încheiate inițial în 2009 între Ministerul Comunicațiilor și intermediarii Fujitsu Sistem Computers și D Con Net. AG. „Nu îmi e teamă de DNA, mai ales că sunt ministru de două săptămâni. Noi vrem să intrăm în legătură directă cu Microsoft, nu prin intermediari mai mult sau mai puțini celebri. S-au livrat niște produse și vrem să știm dacă sunt conform contractului”, a mai declarat Grindeanu.