Grindeanu: Șase ministere funcționează ilegal. Eu nu cred că mai au dreptul să semneze acte

Grindeanu: Șase ministere funcționează ilegal. Eu nu cred că mai au dreptul să semneze acteSorin Grindeanu. Sursă foto: Captură video

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că șase ministere din actualul Guvern nu sunt conduse legal, iar înlocuitorii miniștrilor PSD ar putea intra în zona uzurpării de calități oficiale.

Grindeanu: s-ar putea să intre într-o zonă de uzurpare de calități oficiale

Declarațiile lui Sorin Grindeanu au fost făcute la finalul unei întâlniri cu deputații și senatorii PSD.

„Țara noastră are nevoie, așa cum am spus, de un guvern. Săptămâna viitoare, la finalul săptămânii viitoare, Parlamentul își închide activitatea”, a spus Grindeanu.

Liderul PSD a atras atenția asupra situației ministerelor interimare:

„În acest moment Guvernul are șase ministere care în mod, să spunem, legal, nu sunt conduse. I-am atenționat public pe cei șase înlocuitori ai miniștrilor PSD în urmă cu câteva zile să fie atenți, pentru că s-ar putea să intre într-o zonă de uzurpare de calități oficiale.

Eu nu cred că mai au dreptul să semneze acte în ministerele unde sunt interimari. E treaba domniilor lor, fiecare răspunde pentru ceea ce face”, a mai declarat Sorin Grindeanu.

Probleme pentru guvernul interimar

El a subliniat că nu există o lege de abilitare a Guvernului pentru perioada de vacanță parlamentară, ceea ce complică și mai mult situația executivului.

Avertismentele lui Sorin Grindeanu vin într-un context politic tensionat, în care negocierile pentru formarea unui nou Guvern continuă, iar actualul Executiv funcționează cu mai mulți miniștri interimari după demisiile miniștrilor PSD.

Palatul Victoria

Palatul Victoria. Sursă foto: Dreamstime

Grindeanu: Am vrea ca duminică să decidem dacă intrăm în echipa lui Adrian Veștea

În aceeași delcarație de presă, Sorin Grindeanu a anunțat că o decizie privitoare la cabinetul format de premierul desemnat Adrian Veștea ar putea veni duminică seara.

„Acum PSD este în situația următoare: stăm și analizăm tot ce ține de programul de guvernare, ca să nu pățim ca anul trecut, când noi am venit cu bună credință, iar ceilalți nu au acut bună credință, poate cu excepția UDMR, care nu au făcut altceva decât să atace PSD.

Eu îl cunosc pe Adrian Veștea, care a câștigat alegeri uninominal, ca primar și președinte de CJ, nu avem nimic împotriva persoanei, dar l-am informat că decizia PSD de a intra sau nu la guvernare se mai lasă așteptată, pentru că trebuie să convocăm forurile statutare.

Am vrea ca duminică după amiază să încheiem aceste proceduri și să decidem dacă intrăm în echipa lui Adrian Veștea”.