Grevă generală la Volkswagen. Angajații companiei sunt furioși

Grevă generală la Volkswagen. Angajații companiei sunt furioșiVolkswagen. Sursa foto: dreamstime.com

Angajaţii Volkswagen au anunțat că vor intra în grevă generală în 2025 dacă nu sunt respectate cerinţele sindicatelor și dacă conducerea companiei nu este dispusă să facă un compromis. Protestele vin în contextul negocierilor tensionate care au debutat în septembrie, privind reducerile salariale şi posibilele închideri de uzine.

Angajații Volkswagen amenință cu greva

Mii de lucrători de la nouă fabrici Volkswagen din Germania, aflate sub ameninţarea închiderii, au declanşat greve de avertisment, iar peste 38.000 de angajaţi au participat la un marş de amploare în Wolfsburg, unde se află sediul central al companiei.

Volkswagen

Fabrică Volkswagen. Sursa foto: Facebook / Volkswagen

Sindicatul IG Metall a avertizat că aceste greve ar putea escalada în acţiuni de protest de 24 de ore sau chiar pe termen nedeterminat, dacă conducerea nu vine cu soluții. Compania a spus că este necesar să reducă capacitatea şi costurile salariale, din cauza scăderii cererii de automobile în Europa şi a concurenţei crescute din partea producătorilor asiatici, cum ar fi BYD din China.

Compania nu acceptă propunerile sindicatelor

Negociatorul şef al companiei, Arne Meiswinkel, a declarat că propunerile sindicatelor nu sunt sustenabile şi că acestea trebuie să înțeleagă că este o situație dificilă.

Volkswagen

Volkswagen/ Sursa foto:dreamstime.com

CEO-ul Oliver Blume a apărat deciziile companiei, susţinând că VW trebuie să se adapteze rapid unui mediu economic în schimbare, dar liderii sindicali nu vor să accepte. Aceștia au mai spus că muncitorii sunt furioși.

„Muncitorii sunt foarte furioşi, iar responsabilitatea pentru declinul preţului acţiunilor şi situaţia actuală revine conducerii,” a declarat Thorsten Groeger, negociatorul şef al IG Metall.

Volkswagen are mari probleme

Protestele de săptămâna trecută au costat Volkswagen aproape 40.000 de euro pe minut. O altă problemă este că nu s-au mai produs sute de maşini la uzina din Wolfsburg. Cancelarul Olaf Scholz a avertizat conducerea VW să evite închiderile de fabrici, într-un context deja tensionat pentru industria auto europeană.

Ne puteți urmări și pe Google News