MĂIESTRIE. Gri gorios Pashalidis confec ţio nează viori-unicat dintr-o singură lipitură, sculptate în butuc de lemn.

Emigrant politic în urma conflictelor dintre fascişti şi comunişti, din 1949, grecul Grigorios Pashalidis a trecut mai întâi prin Bulgaria, apoi a ajuns în satul Ştefăneşti, din judeţul Prahova. Hazardul, sau cel mai probabil soarta, l-a adus în locul în care şi-a făcut cea mai frumoasă familie din câte există: soţia Luminiţa şi cinci copii cu care s-a stabilit definitiv în oraşul Moineşti, din judeţul Bacău.

„Au emigrat numai copii şi femei. Ne-a primit statul bulgar şi ne-a cazat la o casă de copii. Am locuit în colonia respectivă timp de doi ani, după care, în 1951, au venit grecii cu listă şi ne-au întrebat în care ţară socialistă doream să locuim. Mama mea a hotărât să vină în România”. Aşa sună o primă parte din povestea unui refugiat politic care şi-a regăsit liniştea într-o altă lume decât cea în care s-a născut, în Alexandropolis.

Prima vioară, după Revoluţie

Grigorios crede că îndemânarea şi talentul de a sculpta sunt daruri dumnezeieşti. După 1989, a început să lucreze instrumente muzicale greceşti, numite de literatura greacă „chemenge”.

Pentru el, prima vioară a fost o provocare, asta şi pentru că ce-i ieşise până atunci din mână erau bijuterii veritabile, sculptate în detaliu: „Prima vioară am construit-o în anul 1992 , iar pentru a mă documenta pentru dimensiunile ei, am măsurat fiecare detaliu al viorii: gâtul, coaşca şi cele două cutii de rezonanţă. Mi-am făcut singur o machetă din carton, am modelat pe butuc şi am început să sap vioara. Mă miram ce minune poate ieşi din mâna mea”.

Finanţatorul familiei

Pofta de lucru îl ţinea, pe atunci, şi 15 ore pe zi. Nimic nu-l scotea din atelierul lui, nici măcar masa pe care i-o pregătea soţia. „Din atelierul ăsta mi-am întreţinut familia şi doar cu cinci instrumente de modelat lemnul am reuşit să construiesc o vioară unică în lume, dintr-o singură lipitură. Este o bijuterie”, povesteşte grecul un pic din lucrul care-l ţine ocupat jumătate de zi. Familia îl sprijină, îl înţelege şi, mai ales, îl încurajează: „Copiii sunt alături de mine. Nevasta mă ajută. Îmi strânge rumeguşul pe care-l fac în fiecare zi în atelier”.

Pentru o vioară, meşterul lucrează câteva luni bune. Tratează lemnul, apoi, pentru estetică, împodobeşte instrumentul cu aur, argint sau pietre preţioase: „Eu de mic am început să sculptez. Şcolar fiind, aveam obiceiul să lucrez cu un simplu briceag tot felul de lucruri: creioane, pixuri, stilouri. Din tinereţe descoperisem înclinaţia spre artă, pictură, sculptură. Îmi formasem ochiul, ideile, mâna şi simţul estetic”.

Bijuterii din salcâm

Împotriva carilor şi pentru intensitatea culorii lemnului, Grigorios are o metodă secretă, aflată de la bătrânii greci, în timpul în care a locuit în colonia emigranţilor.

Până acum, grecul din Moineşti a sculptat 28 de viori, în diferite soiuri de lemn: arţar, paltin, cireş, prun. Cu toată mândria unui maestru, spune că cele mai frumoase sunt acelea din salcâm, pentru că „au culoarea aurului galben, iar capacele de deasupra sunt din lemn de brad”.

Ca un previzionar înzestrat de Dumnezeu şi cu darul de a-şi presimţi soarta muncii sale, Grigorios Pashalidis spune că viorile lui, unicate, vor fi cele mai renumite. „O vioară cu o singură lipitură nu s-a făcut nicăieri până în prezent. Numai aici, în Moineşti, România.”

ON-LINE

Munca lui Grigorios, pe internet

De o lună, meşterul lutier şi-a expus lucrările pe internet. Site-ul, www.uniqueviolins.com, prin care crede că lumea va ajunge mai uşor la bijuteriile lui din lemn, a fost o muncă a întregii familii. Până îi va aduce succesul şi notorietatea pe care şi le doreşte, pentru că a lucrat aproape o viaţă cu capul aplecat deasupra viorilor, Grigorios colecţionează ceasuri vechi şi repară bijuterii: „Când termin cu clienţii de acolo, trec repede la viori”.