Grecul din „scandalul SIF-urilor” se dezice de soțul Cristinei Rus
- Raluca Florescu
- 23 decembrie 2014, 00:00
Ioannis Papalekas, investitorul grec al cărui nume apare alături de cel al lui Dragoș Bîlteanu, fost administrator al SIF Banat - Crișana, în „scandalul SIF-urilor”, a dat ieri primele lămuriri. Dragoș Bîlteanu este totodată soțul cântăreței Cristina Rus.
Potrivit grecului, singurul proiect în care a colaborat cu Dragoș Bîlteanu (arestat în prezent) din 2008 este clădirea Tower Center International (TCI), din Piața Victoriei.
Clădirea este, de altfel, unul din obiectele anchetei DIICOT, iar în referatul procurorilor se menționa că atât SIF 1 (Banat- Crișana), controlat de Bîlteanu, cât și SIF 4 (Muntenia), ar fi investit în compania lui Papalekas, Globalworth, înainte ca acesta să preia Tower Center.
Grecul neagă însă că SIF-ul lui Bîlteanu ar fi investit în compania sa, dar admite că SIF 4 a plasat un milion de euro în companie. SIF-urile exercită însă una asupra alteia o influență puternică. De altfel, în ultimul timp, Bîlteanu a reușit chiar să îl impună în Consiliul de Administrație al SIF4 (care a investit în compania lui Papalekas) pe tatăl său.