Grecia a legalizat căsătoria între persoanele de acelaşi sex

Grecia a legalizat căsătoria între persoanele de acelaşi sexGrecia. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Grecia, o țară cu o puternică influență ortodoxă, a legalizat căsătoria între persoane de același sex. De asemenea, au dreptul de a adopta copii.

Grecia a spus joi  „da” şi dreptului de a adopta copii pentru părinţii de acelaşi sex, o reformă majoră a societăţii realizată de premierul conservator care o consideră drept  „un punct de cotitură pentru drepturile omului”.

Sondajele au arătat că majoritatea grecilor sunt în favoarea proiectului de lege elaborat de guvernul de centru-dreapta și susținut de patru partide de centru și de stânga.

Grecia, pas major cu privire la căsătoriile între persoane de acelaşi sex

Odată promulgată legea, această ţară mediteraneană, în care influenta Biserică Ortodoxă s-a opus cu înverşunare reformei, va deveni a 37-a ţară din lume, a 17-a ţară din Uniunea Europeană şi prima ţară creştin-ortodoxă care a legalizat adopţia pentru părinţii de acelaşi sex.

Din cei 254 de deputaţi prezenţi în parlamentul unicameral, 176 au votat pentru, 76 împotrivă şi doi s-au abţinut, la finalul a două zile de dezbatere uneori aprinse. În momentul anunţării rezultatului, zeci de persoane, fluturând drapele curcubeu, şi-au manifestat bucuria în faţa Parlamentului din centrul Atenei.

Reacşia premierului Kyriakos Mitsotakis

Premierul de dreapta Kyriakos Mitsotakis a salutat  „un punct de cotitură pentru drepturile omului” într-o  „ţară progresistă şi democratică, ataşată cu pasiune de valorile europene”, într-un moment în care Parlamentul European, într-o rezoluţie recentă, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu „ameninţări foarte grave la adresa democraţiei, statului de drept şi drepturilor fundamentale în Grecia”, în special în ceea ce priveşte declinul libertăţii presei.

Grecia a legalizat căsătoria între persoane de acelaşi sex.

„Pentru fiecare cetăţean democrat, astăzi este o zi de bucurie. De mâine va fi înlăturată o barieră”, declarase mai devreme Mitsotakis într-un discurs adresat parlamentarilor.

Adoptarea proiectului de lege era aşteptată datorită sprijinului mai multor partide ale opoziţiei de stânga.

Dar Mitsotakis s-a confruntat cu o rebeliune din partea celei mai conservatoare aripi a partidului său Noua Democraţie (ND), opusă acestei reforme. Reales confortabil anul trecut, el a făcut din căsătoria între persoane de acelaşi sex o măsură emblematică a celui de-al doilea mandat, relatează euronews.com.