Grămadă de pumni în derby-ul României la rugby

Grămadă de pumni în derby-ul României la rugby

Meciul Dinamo - Farul a fost întrerupt după câteva minute din cauza unei încăierări generale, soldate cu un adevărat măcel.

Partida de rugby de ieri-dimineaţă, dintre Dinamo şi Farul Constanţa, din cadrul ultimei etape a sezonului regulat al Diviziei Naţionale, s-a transformat, după numai câteva minute de joc, într-o bătaie generală, desprinsă parcă din altercaţiile clanurilor din cartierele rău-famate. La o grămadă, jucătorii gazdelor s-au repezit brusc la adversari, pe care i-au lovit cu pumnii şi picioarele. Constănţenii au ripostat, iar luptele au durat minute în şir, cu o furie oarbă, soldându-se cu răni grave şi numeroase victime.   Când furia s-a mai risipit, arbitrul a decis să reia jocul, eliminând în prealabil doi rugbişti de la Dinamo. Era minutul şapte al partidei. Jocul nu a mai durat însă decât cinci minute, pentru că sportivii de la clubul constănţean au părăsit terenul de joc. „Nu am ieşit de pe teren pentru că am vrut noi, ci pentru că nu mai puteam continua”, a declarat un reprezentant al oaspeţilor. „Rupeţi-i pe georgieni!”

Şase rugbişti de la Farul au ajuns la Spitalul de Urgenţă cu vânătăi la ochi, fracturi la degete, comoţii cerebrale, arcade sparte, pomeţii fisuraţi şi mandibulele rupte! Doi dintre ei au fost internaţi. Conform medicilor, starea lor nu este îngrijorătoare.

Motivul conflictului este unul halucinant. La clubul Farul evoluează patru internaţionali georgieni. Ei au fost ţinta celor 12 dinamovişti care fac parte din echipa naţională a României.

În urmă cu câteva săptămâni, România a pierdut meciul din Cupa Europeană a Naţiunilor, cu Georgia, scor 23-28. În timpul respectivei partide, georgienii le-au arătat semne obscene românilor şi i-au înjurat în româneşte.

Acţiunea de ieri a fost una premeditată. Constănţenii spun că, în zilele de dinaintea partidei, au primit semnale că georgienii vor avea probleme. În focul luptei, antrenorul Daniel Neaga şi jucătorii de rezervă ai echipei Dinamo strigau de pe banca tehnică: “Rupeţi-i pe georgieni!”. Dinamoviştii vor fi judecaţi mâine

În momentul întreruperii jocului, scorul era 3-0 pentru Dinamo. Conform regulamentului, cei de la Farul ar trebui să piardă partida cu 5-0 pentru că s-au retras de pe teren.

Nu se ştie însă ce va decide federaţia, ţinând cont de circumstanţele speciale ale acestui incident extrem de grav.

Înaintea jocului, Dinamo era liderul Seriei I, cu 41 de puncte, iar Farul ocupa poziţia a doua, cu 40 de puncte.

Evenimentele de ieri vor fi analizate mâine de Federaţia Română de Rugby. „Este inadmisibil ce s-a întâmplat! Această bătaie face de ruşine tot rugby-ul. Voi fi foarte foarte drastic. Acest comportament golănesc, nu rugbistic, nu face cinste sportului”, a spus fostul internaţional Alin Petrache, noul preşedinte al FRR.

OPINIE Elisabeta Lipă: „Vinovat e cine a dat primul!” Elisabeta Lipă, preşedintele Clubului Sportiv Dinamo, le acordă circumstanţe atenuante rugbiştilor din ograda ei: „În urmă cu trei săptămâni, la meciul naţionalelor, georgienii şi-au dat pantalonii jos, şi-au scos-o, şi-au băgat-o în naţia noastră, i-au înjurat de mame, de neveste pe ai noştri... Vinovaţi sunt cei care au început primii”. Lipă i-a vizitat pe dinamovişti în vestiar după încheierea ostilităţilor. „Erau şi dinamoviştii răniţi. Aveau degetele fracturate”, ne-a declarat fosta mare canotoare.

Ne puteți urmări și pe Google News