Gorghiu: Ponta merge pe sistemul pârjolim câmpiile, otrăvim fântânile înainte să vină guvernul liberal

Gorghiu: Ponta merge pe sistemul pârjolim câmpiile, otrăvim fântânile înainte să vină guvernul liberal

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat că liberalii nu refuză niciun fel de măsură la discuţiile privind Codul fiscal, apreciind că majorarea salariilor şi relaxarea fiscală sunt idei bune.

"La discuţiile pe Codul fiscal nu refuzăm niciun fel de măsură. Ideea de relaxare fiscală este o idee bună, ideea de mărire a salariilor în sectorul bugetar este bună. Trebuie discutată etapizarea. Trebuie făcută corelarea acestor măsuri, trebuie făcut un plan foarte coerent, cât şi când. Este foarte simplu, dar este nevoie de un consens şi un angajament care trebuie să fie pe termen lung, pentru că am avut experienţa salariilor profesorilor mărite în Parlament, unanimitate a fost şi nu s-a aplicat până în ziua de astăzi", a spus Gorghiu la postul B1 TV.

Ea a arătat că PNL are două scenarii de lucru, pe care le va face cunoscute la discuţiile tehnice pe Codul fiscal.

"Cătălin Predoiu va conduce aceste discuţii şi, în funcţie de calcule şi de analizele pe care le-am făcut noi, o să vedem poziţia Guvernului, o să vedem dacă domnul Teodorovici şi-a schimbat, şi-a nuanţat poziţia, dacă este sau nu mai flexibil în a discuta cu noi. (...) Scenariul firesc pe care eu îl doresc, şi nu pun răul în faţă şi mizez pe buna credinţă a tuturor colegilor din partidele parlamentare, este acela ca joi să putem agrea o soluţie în care să ajustăm şi măsurile de relaxare fiscală, să anticipăm ce vom face şi cu pachetul de salarizare în domeniul bugetar şi să ne luăm toţi angajamentul să punem stop măsurilor văzute în cheie electorală de Guvern. Acesta este scenariul pe care mi-l doresc şi care este cel mai sănătos pentru societatea românească. Există şi alte scenarii. Plecarea lui Ponta de la Guvern, pe care dânsul o neagă şi nu aş insista. Există scenariul în care să-şi treacă Codul fiscal, în forma propusă de PSD, cu voturile coaliţiei care susţine Guvernul, în această sesiune extraordinară. Între conduita responsabilă pe care PNL o are astăzi şi votul împotrivă pe un cod care nu are susţinere şi nu este sustenabil şi pierderea unor voturi în campania electorală, să ştiţi că aleg prima variantă. O să joc tot timpul cartea responsabilităţii', a spus copreşedintele PNL.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gorghiu a subliniat că excedentul bugetar este unul obţinut prin tăierea investiţiilor.

"Discuţia pe Codul fiscal trebuie pornită invers. Avem o lege care impune României un deficit care este de 1%. Ne încadrăm în această ţintă de deficit cu măsurile de relaxare fiscală? Trebuie să-i spun lui Ponta aşa: Ponta, este cinism să te lauzi cu lipsa de performanţă şi firesc este ca PSD să accepte o discuţie cu argumente cifrice, calcule, scenarii, în care să nu vină nimeni cu idei preconcepute că ăsta este codul pe care scrie Vâlcov, Ponta sau nu ştiu ce nume şi să accepte să lase un pic orgoliul deoparte şi să găsim acel scenariu potrivit pentru stabilitate economică, pentru un viitor al economiei. Este tot ce cere PNL. Eu nu pot să promit categoriilor socio-profesionale că mâine o vor duce ca în rai. Nu pot, că i-aş minţi", a mai spus Gorghiu.

Alina Gorghiu a susţinut că, dacă în Parlament va fi trecut Codul fiscal, "Ponta îşi va proroga singur măsuri sau cine va rămâne de la PSD la Guvern, pentru că nu va putea să treacă acest pachet de relaxare fiscală, nu se va regăsi în bugetul pe 2016".

"Nu poţi să încropeşti acest buget pe 2016, dacă vei gândi acest Cod fiscal şi salarizarea bugetară în mod simultan. Or, Ponta mizează pe ignoranţa noastră sau este o sfidare pe care refuz să o înţeleg. Nu pot să înţeleg care este perspectiva, decât că merge pe sistemul pârjolim câmpiile, otrăvim fântânile înainte să vină guvernul liberal. Dacă Victor Ponta ar sta liniştit să-şi vadă de excursii nu ar fi o problemă, problema este că vine cu nişte măsuri care întorc România pe dos", a conchis ea.