De cel puțin 100 de ani, Statele Unite au fost o forță a binelui în lumea noastră, tot mai complicată, tot mai periculoasă.
Faptul că istoria a curs în direcția creșterii puterii Statelor Unite pînă la dobîndirea statutului de super-putere, ba chiar de unică super-putere după unii, este un lucru foarte bun. Astfel, lumea a devenit ceva mai suportabilă și au putut apărea spații în care, vorba documentului fondator, oamenii să-și poată căuta fericirea. Nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost lumea noastră dacă Germania lui Hitler ar fi cîștigat al doilea război mondial sau dacă URSS ar fi cîștigat războiul rece sau dacă islamul fundamentalist ar fi năvălit irezistibil spre vest. Aceste teribile încercări nu ar fi avut finalul pe care l-au avut dacă America nu ar fi asumat, cu sacrificii, rolul de conducător al lumii libere sub asediu.
America s-a născut cu un document fondator, zis ”Declarația de Indepenedență” - un corp de idei, un set de aspirații, un sistem de principii. Dar, mai presus de orice, o credință! Măreția și puterea Americii a stat în coerența cu care s-a construit pe sine, uneori aproximînd bine, alteori greșind, încercînd și revenind, după liniile trasate în acest veritabil proiect de țară. „Declarația de Independență” este un proiect de țară valabil și azi, pentru că a pornit ca un proiect de viață pentru cetățean. America și-a declarat independența din punctul de vedere al cetățeanului și nu din punctul de vedere al guvernului – de aceea proiectul american dăinuie. De aceea, America este o țară atît de specială. În fond, ea se poate construi oriunde. ”Declarația de Independență” este aplicabilă oriunde și oricui, nu este un document strict american, ci unul universal. Nimic nu împiedică o națiune inteligentă să o adopte pentru sine.
Anti-americanismul este o patologie a vremurilor noastre. Produs al frustrării, exacerbare a complexelor de inferioritate/superioritate și, mai ales, dovadă de îngustime a minții, anti-americanismul europenilor este încă și mai revoltător. Se știe, antisemitismul unui creștin este o probă certă de idioțenie. Isus a fost evreu; cînd Dumnezeu s-a întrupat, a făcut-o ca evreu, nu ca altceva – așadar, cum poate un creștin să urască poporul căruia Dumnezeu a ales să-i aparțină? Las la o parte că, în general, un creștin nu poate să urască. Exact în același mod, anti-americanismul unui european, inclusiv al unui român, este o idioțenie. America este o împlinire imensă, o victorie de dimensiuni planetare a spiritului european eliberat de greutatea vinovățiilor acumulate în timp, de anchiloza arogantă a vîrstei și de egoismul sedimentat de prea multă istorie. America este cel mai bun produs civilizațional al Europei, este fructul său istoric, este extensia sa dincolo de propriile-i limite. America este excelența Europei. America este Europa în varianta ei performantă și responsabilă. Tot ceea ce e esențial în proiectul american este, fundamental, european. Toleranța și libertatea, statul de drept și creștinismul viu, capitalismul și universitățile, limba engleză ( chiar și limba spaniolă!) și civismul, totul a fost european înainte de a fi fost dezvoltat și perfecționat de americani. Atunci, cum să antipatizeze un european America? E ca și cum s-ar antipatiza pe el însuși, e ca și cum ar disprețui tot ceea ce a produs mai bun propria lui cultură în întreaga ei istorie. Și cînd bagi de seamă că anti-americanismul european este, cel mai adesea, și fudul în privința Europei, îți dai seama de dimensiunile grotești ale idioției sale!
Mulți prezic, de ceva vreme, prăbușirea Americii. Și de tot atîta vreme se înșeală. Potențialul uriaș al americanilor este departe de a se fi epuizat. Libertatea, antreprenoriatul, statul de drept, economia de piață sînt valori care nu dau semne de îmbătrînire. Lumea va fi încă mult timp dominată de spiritul Americii. Spre binele lumii, mai ales.
Recomandările noastre
