Gigi Becali: "Ilie mi-a zis că vom arăta ca Barcelona"

Gigi Becali: "Ilie mi-a zis că vom arăta ca Barcelona"

În Ghencea nu numai patronul şi-a pierdut simţul raţiunii şi al ridicolului, ci şi antrenorul. Ilie Dumitrescu a început să facă asemănări fanteziste.

Gigi Becali s-a lăudat ieri că i-a adus la Steaua şi pe Laurenţiu Marinescu, şi Pablo Brandan, ultimii jucători ai Unirii Urziceni solicitaţi de antrenorul Ilie Dumitrescu.

Transferurile trâmbiţate de patron nu fuseseră bătute în cuie până aseară. "Noi nu putem să-l împiedicăm pe Marinescu să semneze cu Steaua, dar trebuie să se respecte clauzele contractului, să primim 25 de procente din transfer. Până mâine-seară (n.r. - azi) avem timp să mai negociem", ne-a spus Lucian Rădulescu, oficialul clubului Chimia Brazi, gruparea din Liga a III-a fără acordul căreia nu se poate realiza tranzacţia.

Chiar dacă transferurile lui Marinescu şi Brandan n-au fost deocamdată finalizate (jucătorii antrenându-se aseară tot cu Unirea), patronul "roş-albaştrilor" a început ieri să delireze în stilul său caracteristic.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Ilie îmi bătea apropouri"

Din discursul său reiese că şi tehnicianul "roş-albaştrilor" a pierdut contactul cu realitatea, comparând Steaua cu FC Barcelona. "Antrenorul l-a vrut pe Brandan. Tot timpul când vorbeam cu Ilie îmi bătea apropouri şi mă întreba de Brandan. Eu l-am întrebat dacă îl vrea pe Brandan şi el mi-a zis că dacă i-l aduc o să arătăm ca Barcelona", a spus Becali.

Orice comparaţie între Steaua şi FC Barcelona e o glumă proastă. Lotul catalanilor este evaluat de transfermarkt.de, un site specializat pe cotele fotbaliştilor, la suma de 527.600.000 de euro, în timp ce steliştii costă "la pachet" doar 33.950.000 de euro.

Gigi a început din nou să-i ameninţe pe jucătorii plătiţi bine. "Mai sunt câţiva cu salarii mari, dar îi rezolv eu", a tunat fostul oier. Printre cei vizaţi sunt portarul Tătăruşanu, mijlocaşul Szekely şi atacantul Kapetanos, toţi remuneraţi cu sume peste limita de 120.000 de euro stabilită în ultimul an de patron.

Gigi ameninţă în stânga şi-n dreapta, iar Ilie Dumitrescu n-a sărit niciodată în apărarea elevilor săi, fapt care a stârnit destulă rumoare în vestiarul din Ghencea.

Palatul copiilor

Jucătorii de la Steaua II care au fost direcţionaţi către Unirea Urziceni au semnat ieri contractele cu gruparea ialomiţeană chiar la "palatul" patronului din Ghencea. Unirea şi Steaua se vor duela mâine-seară, dar cei 15 "deportaţi" nu vor avea drept de joc. "Dacă e tare, poate să ridice toată echipa după el, cum a făcut şi Hagi. Nu a fost Generaţie de Aur, Hagi a tras echipa!", a spus Gigi Becali despre mijlocaşul Andrei Ionescu.