Gest uriaș făcut de Simona Halep. Decizia a fost aplaudată de o lume întreagă

Gest uriaș făcut de Simona Halep. Decizia a fost aplaudată de o lume întreagă

Simona Halep vrea să doneze bani pentru victimele incendiilor din Australia. Aceasta va da bani pentru fiecare moment în care îl enervează pe Darren Cahill.

Românca se alătură, astfel, jucătorilor de tenis din întreaga lume care donează bani pentru victimele incendiilor din Australia, însă aceasta a decis să o facă într-un mod deosebit.

Dacă cei mai mulți dintre sportivit vor contribui în urma aşilor de la meciuri, Simona va da bani pentru fiecare moment în care îl enervează pe Darren Cahill.

„Ştiţi că iubesc Australia, dar ştiţi şi că nu dau mulţi aşi. Vreau să ajut şi promisiunea mea este următoarea:de fiecare dată când îl voi enerva pe Darren Cahill la fiecare meci al meu din Australia, voi dona 200 de dolari. Aşa sigur voi strânge mulţi bani”, a scris Simona Halep pe Twitter.

De la începutul lunii septembrie, în urma incendiilor din Australia au murit cel puţin 18 persoane, iar alte mii au fost evacuate. Jucătorii de tenis, aflați în Australia pentru debutul sezonului, s-au mobilizat pentru a strânge fonduri pentru victimele incendiilor de vegetaţie, a doua zi după apelul lansat în acest sens de Nick Kyrgios.