Germania un ostatic al Rusiei? Trump trece la ameninţări

Germania un ostatic al Rusiei? Trump trece la ameninţări

Preşedintele american Donald Trump, a afirmat, miercuri, că SUA au în vedere impunerea de sancţiuni împotriva Germaniei în legătură cu gazoductul ruso-german Nord Stream 2 din Rusia spre Europa. Trump a mai spus că Germania ar putea deveni un „ostatic" al Moscovei.

„Analizăm această problemă. Protejăm Germania de Rusia şi Rusia primeşte miliarde de dolari din Germania", a menţionat Trump.

 

Totodată, Trump a readus în discuţie finanţarea NATO. El a spus despre această situaţie că Germania nu se onorează de contribuţia de 2% din PIB pe care trebuie s-o acorde din domeniul apărării.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cred că Germania se expune unui dezavantaj imens", a apreciat Trump despre contractele din domeniul energiei, adăugând că dependenţa de Moscova  „chiar face din Germania un ostatic al Rusiei dacă într-adevăr se întâmplă lucruri care sunt rele''.

Cu toate acestea, preşedintele SUA a subliniat că decizia este în cele din urmă a Berlinului, potrivit agerpres.ro

„Dacă ei doresc pot, aceasta este într-adevăr o decizie a Germaniei'', a apreciat Trump.