Ger năprasnic și drumuri închise. Va ninge, iar vântul va bate în rafale

Ger năprasnic și drumuri închise. Va ninge, iar vântul va bate în rafale Ger. Sursa foto: Arhiva EVZ

Temperaturile vor începe să scadă începând de mâine, 1 februarie, în toată țară. Ninsorile își vor face apariția, iar vântul va continua să sufle cu putere în multe zone ale țării.

Pe parcursul zilei de astăzi, 31 ianuarie, cerul va fi variabil, cu înnorãri la munte, în Crişana, Maramureş şi nordul Moldovei, unde izolat va ninge slab. Începând de seara înnorãrile se vor extinde treptat şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţãrii, iar precipitaţii slabe predominant sub formã de ninsoare vor fi în regiunile nord-vestice şi pe arii restrânse în cele vestice, sud-vestice şi în centru.

Vântul va continua sã sufle tare în prima parte a intervalului în zona montanã înaltã, cu rafale de peste 90…110 km/h spulberând zãpada. În restul teritoriului, vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale ziua, îndeosebi în sud, centru, est şi în extremitatea de nord-vest, viteze mai mari urmând a se înregistra în nordul Moldovei, temporar peste 55…65 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 şi 1 grad. Izolat va fi ceaţã.

În București, valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale. Cerul, mai mult senin ziua, va avea înnorãri seara şi noaptea. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificãri în prima parte a intervalului când la rafalã se vor atinge viteze de pânã la 35…45 km/h. Temperatura maximã va fi de 7…8 grade, iar cea minimã de -2…0 grade, mai scãzutã în zona preorãşeneascã spre -4 grade.

Ne puteți urmări și pe Google News

Drumuri închise din cauza zăpezii

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, sunt închise circulației publice următoarele porțiuni de drumuri:

DN 67C Novaci - Rânca, pe tronsonul kilometric 16 – 34, în județul Gorj, DJ 750 Gârda de Sus – Sfoartea, din județul Alba

DJ 687E Ruda - Poenița Voinii din județul Hunedoara, informează Centrul Infotrafic.

Pe mai multe artere rutiere din județele Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Covasna, Cluj, Caraș-Severin, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Sibiu, Suceava, Vâlcea și Vrancea, se circulă cu dificultate. Pe carosabil este un strat subțire de zăpadă și se acționează cu utilaje și material antiderapant.

Pe autostrăzile principale, respectiv A1 București-Pitești, A2 București-Constanța și A3 București-Ploiești, se circulă fără probleme deoarece carosabilul este uscat, nu sunt precipitații și vizibilitatea este bună.

Prognoza meteo de marți în țară

În sud-estul ţãrii valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale specifice începutului de februarie, în timp ce în rest vor fi apropiate de acestea. Cerul va avea înnorãri şi va ninge la munte, local, vor fi precipitaţii mai ales sub formã de ninsoare în vestul, nordul, centrul ţãrii şi mixte în celelalte regiuni. Cu totul izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 8 grade, iar cele minime, în general, între -9 şi 1 grad.

În București, vremea va fi în general închisã, iar seara şi noaptea vor fi condiţii pentru precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimã va fi de -2…0 grade

Prognoza meteo de miercuri în țară

Vremea va fi în general închisã în vestul, centrul şi nordul ţãrii unde temporar vor fi precipitaţii slabe, mixte în Banat şi Crişana şi mai ales ninsori în Maramureş, Transilvania şi Moldova. La munte va ninge. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, cu nebulozitate şi precipitaţii mixte ce se vor semnala în prima parte a intervalului, în extremitatea de sud-est. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificãri la munte, mai ales pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 6 grade, iar cele minime între -9 şi 1 grad. Pe alocuri se va forma ceaţã.

În București Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri la începutul intervalului, dar probabilitatea de precipitaţii va fi redusã. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 3…5 grade, iar cea minimã de -4…-2 grade.