Georgia, următoarea țintă a Rusiei. Premierul georgian se teme că țara sa „nu este membră a Uniunii Europene sau a NATO și nu avem nicio garanție de securitate”

Georgia, următoarea țintă a Rusiei. Premierul georgian se teme că țara sa „nu este membră a Uniunii Europene sau a NATO și nu avem nicio garanție de securitate” Sursa foto: Irakli Garibaşvili / Facebook

Irakli Garibaşvili, premierul Georgiei, denunță o „conspirație” împotriva țării sale. Acesta susține că situația din Ucraina ar putea să se repete în Caucazul de Sud. Cea mai mare îngrijorare a oficialului este că Georgia „nu este membră a Uniunii Europene sau a NATO şi nu avem nicio garanţie de securitate”.

Prim-ministrul Irakli Garibaşvili crede că Georgia va avea aceeași soartă cu Ucraina. Oficialul georgian denunță o „conspirație” împotriva țării sale și susține că Rusia ar putea deschide un al doilea război în Caucazul de Sud.

Garibaşvili susține că este vorba despre un plan de „ucrainizare” a Georgiei și scopul de a transforma această țară în „al doilea poligon și un al doilea front” de luptă.

„Aş dori să reamintesc tuturor că ţara noastră nu este membră a Uniunii Europene sau a NATO şi nu avem nicio garanţie de securitate”, a declarat Garibaşvili în parlament, unde a fost invitat de opoziţie pentru a răspunde la întrebări privind securitatea ţării, care se scufundă într-o nouă criză politică, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Proteste masive în Georgia din cauza unui proiect de lege

Premierul Irakli Garibaşvili susține că 20% din teritoriul ţării „este ocupat de puterea nucleară numărul unu”. Oficialul georgian face referire la pierderea controlului asupra regiunilor separatiste Abhazia și Osetia de Sud, care au fost recunoscute de Rusia ca state independente cu 15 ani în urmă.

În cadrul discursului său, premierul Georgiei face referire la o o aşa-zisă „coloană a cincea”, care ar încerca să destabilizeze situația politică din țară.

La începutul acestei luni, în Georgia, au avut loc proteste de amploare. Manifestațiile au izbucnit după ce a fost adoptată, după o primă lectură, legea privind agenții străini. Proiectul legislativ a fost catalogat de opoziţie drept „legea rusă” din cauza asemănării sale cu o lege similară.

Susținători ai fostului președinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, a fost prezenți la protestele din Tbilisi. Fostul șef de stat a fost arestat pentru abuz de putere. În cazul acestuia s-a cerut eliberarea din motive de sănătate de către HRW şi Amnesty International.

Legea catalogată de opoziție drept „legea rusă” a fost abrogată de guvernul georgian în urma presiunilor publice. Proiectul legislativ nu a fost criticat doar de opoziție, ci și de mai multe țări occidentale.