Georgescu, apel neașteptat către susținători. Ce le cere să facă peste câteva zile

Georgescu, apel neașteptat către susținători. Ce le cere să facă peste câteva zileCalin Georgescu. Sursa foto: Captură video

Călin Georgescu a lansat un apel pentru protejarea mediului și împădurirea României, adresat tuturor cetățenilor. Fostul candidat la prezidențiale îi îndeamnă pe români să planteze pomi fructiferi în grădini, pe marginea drumurilor și a râurilor, în școli sau în livezile mănăstirilor. Mesajul vine la scurt timp după decizia CAB.

Călin Georgescu, îndemn pentru români

Călin Georgescu a afirmat că, până în prezent, s-a pus accent mai mult pe „cuvintele credinței”, dar a sosit timpul ca acestea să fie urmate de fapte concrete.

„Până acum s-au manifestat cuvintele credinței, însă a venit vremea să arătăm acțiunile credinței. Pentru că de 35 de ani ne-au răstignit pădurile, credința și adevărul în societate”, a declarat Georgescu.

Sâmbătă, 14 martie, este marcată Ziua Plantării Arborilor, iar Călin Georgescu îi încurajează pe români să planteze pomi fructiferi din sămânță românească oriunde este posibil. Potrivit fostului candidat la prezidențiale, acțiunea poate fi făcută în curți private, la școli, în curțile bisericilor, pe marginea drumurilor, lângă râuri sau în livezile mănăstirilor, astfel contribuind la împădurirea țării.

„Când sădești un pom, dai viață țării și dai credință lui Dumnezeu”, a adăugat el.

Va fi prezent la Mănăstirea Căldărușani

Călin Georgescu a anunțat că va fi prezent la Mănăstirea Căldărușani, sâmbătă, la ora 12, pentru a ajuta la refacerea livezii mănăstirii și și-a invitat susținătorii să se alăture inițiativei.

„Vă chem unii cu alții într-o lucrare, și noi toți cu Dumnezeu. Dumnezeu ajută pe cei care se ajută singuri”, a spus el.

Curtea de Apel București a decis să elimine mai multe probe din dosarul Călin Georgescu - Horațiu Potra

Judecătorii Curții de Apel București au decis să elimine mai multe probe din dosarul în care Călin Georgescu, mercenarul Horațiu Potra, fiul și nepotul acestuia, alături de alți apropiați, sunt cercetați pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Probele eliminate constau în declarații depuse în decembrie 2024, la scurt timp după primele rețineri, de mai mulți apropiați ai lui Horațiu Potra, în calitate de martori.

Judecătorii au motivat decizia prin dreptul martorilor la tăcere și neautoincriminare. În același timp, cererile și excepțiile formulate de Călin Georgescu și Horațiu Potra au fost respinse ca nefondate.

Declarațiile eliminate au fost date de Ioan Lup, Manfred-Ioan Haptman, Cristian Sergiu Borișca, Adrian Inocențiu Comiza, Vasile Dragoman, Traian Lechințan, Ovidiu Mureșan, Dan-Cristian Panța, Constantin Timofti, Claudiu-Marian Lăpădatu, Matei Dărăbanț, Iulian Aniței, Mihail-Alex Goloșoiu, Marius-Samuel Apahidean, Daniel Szanto, Dionisie Moldovan și Bogdan Lascu.

După eliminarea acestor probe, procurorii Parchetului General au la dispoziție cinci zile de la comunicarea încheierii pentru a decide dacă mențin trimiterea în judecată sau solicită restituirea cauzei pentru refacerea dosarului.

În rest, judecătorii au respins celelalte cereri și excepții.

1
2