Reputatul chirurg Alexandru Pesamosca se zbate să trăiască pe patul de spital. Viaţa lui e o poveste despre zeci de mii de copii salvaţi şi multe miracole.

Şi-a pus aproape şapte decenii din viaţă în slujba medicinei, iar în ultimii 12 ani s-a mutat într-o cămăruţă din Spitalul de Copii "Marie Curie", aproape de sala de operaţie. A salvat zeci de mii de copii urâţiţi de malformaţii, a rezolvat mistere la care alţi medici au ridicat din umeri şi are la activ operaţii în premieră mondială.

Acum, salvatorul, ajuns la 81 de ani, îi lasă, vrând-nevrând, pe alţii să-l salveze. Este internat la secţia de Terapie-Intensivă a Spitalului Floreasca şi este inconştient.

"Domnul profesor respiră singur, iar valorile funcţiilor vitale se îmbunătăţesc de la o zi la alta. Am reuşit să-l stabilizăm, acum urmează consolidarea. Este diabetic vechi, iar ei au de toate. Suferă de insuficienţă cardiacă, respiratorie şi renală. E ca-ntr-un ceas, s-a stricat o rotiţă, se strică toate şi trebuie reechilibrate", ne-a declarat prof.dr.Mircea Beuran, chirurg la Spitalul Floreasca, unde profesorul a fost adus la sfârşitul săptămânii trecute.

Împlinirea visului de-o viaţă al profesorului Pesamosca, înfiinţarea unui departamentul de chirurgie cardiacă în Bucureşti, îl găseşte pe patul de spital.

A locuit în spital după ce a rămas văduv

Profesorul Pesamosca este genul de medic care nu se hrăneşte cu titluri şi medalii, nu ia şpagă, nu are vile şi maşini scumpe şi nu-şi umileşte pacienţii. Tandru cu copiii şi rece în timpul operaţiilor.

"Am iubit mult copiii, toată viaţa m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operaţii. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranţă şi milă. Cu zâmbetul acela îmi cereau toată mila din lume. Şi, totuşi, n-aveam voie să greşesc, eram obligat să ignor orice emoţie", declara profesorul acum câţiva ani.

S-a căsătorit cu spitalul din tinereţe şi aproape că nu a văzut un concediu. Într-o zi, în anul 1999, după ce rămăsese văduv, s-a hotărât să se mute oficial în spital, într-o cămăruţă, pe care a mobilat-o cu lucrări de doctorat, cărţi, fotografii, desene ale unor copii, un pat şi un televizor.

"Să repari un copil-păianjen, asta împlinire!"

La el ajungeau cazurile la care medici din întrega ţară se cruceau şi, ca-ntr-un scenariu demn de "Dr. House", nu avea linişte până nu le găsea rezolvare.

Acum vreo 15 ani, au venit la el părinţii unui copil grav bolnav. Din câţi medici îl văzuseră, doar unul îşi călcase pe orgoliu şi-l trimisese la profesorul Pesamosca. Profesorul a rămas uluit: băiatul de şapte ani avea esofagul plin de tumori şi se putea sufoca oricând în somn. Cu toată experienţa, cazul l-a dat peste cap şi a acceptat să-l opereze. Au urmat ore întregi de zbateri sufleteşti, de căutări prin tratatele de medicină. N-a aflat nimic şi a intrat în operaţie la hazard şi a făcut ce nu s-a făcut niciodată.

"Dumnezeu mi-a dat atunci forţa să iau poate cea mai grea hotărâre din viaţa mea. I-am înlăturat tot organul bolnav şi-am început să fac altul, din colon. Adică, i-am luat un segment de colon din care i-am facut un esofag nou-nouţ", declara profesorul în presă.

Un alt caz spectaculos a fost acela al unei fetiţe care se născuse fără sfinctere, cel anal şi cel uretral. Deşi nedormit de două zile, profesorul a reuşit o altă premieră mondială. A luat din pulpa fetei un mănunchi de fibre musculare, din care a confecţionat două noduri, pe care le-a prins, unul în dreptul anusului, celălalt în dreptul uterului. Nodurile erau noile sfinctere. După vreo 12 ani, a primit o invitaţie la botezul copilului fetei pe care o operase. "Astea împliniri, domnule. Nu vile, maşini sau mai ştiu eu ce rahaturi. Să repari un copil-paianjen, care merge în patru labe, să-i înnadeşti şi să-i cârpeşti tendoanele şi ligamentele şi să-l faci biped, să alerge la tine, asta înseamnă fericire!".

La un pas să fie dat afară din spital în urmă cu cinci ani

Când a început să simtă oboseala, a hotărât să se ocupe doar de cazurile mai grave, lăsând intervenţiile curente pe seama ucenicilor lui. Mai târziu însă, boala început să-şi arate colţii, iar rolurile s-au inversat: el se limita la operaţii mai uşoare, iar cele dificile au rămas în grija chirurgi lor şcoliţi de el.

Acum cinci ani, ministrul Sănătăţii de atunci, Eugen Nicolaescu, a considerat că nu mai este "doctor destul". Un ordin ministerial le interzicea medicilor de peste 70 de ani să mai profeseze. În plus, a deranjat şi prezenţa profesorului în cămăruţa din spital. A făcut însă un memoriu către ministru în care cerea să i se permită prelungirea activităţii medicale şi a fost lăsat să rămână în spitalul despre care îi plăcea să spună a fost făcut de el. "Nu am nimic cu reformele lui Nicolaescu. Dar spitalul ăsta este practic făcut de mine. Realizez ca nu mai sunt verde. Sunt veşted. De aceea, nu mai fac operaţii de 6-7 ore", îşi exprima chirurgul revolta.

"Am iubit mult copiii, toată viaţa m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operaţii. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranţă şi milă. Cu zâmbetul acela îmi cereau toată mila din lume. Şi, totuşi, n-aveam voie să greşesc, eram obligat să ignor orice emoţie." PROF. DR. ALEXANDRU PESAMOSCA, "Părintele" chirurgiei pediatrice româneş

BIOGRAFIE

Lauri în carieră, lacrimi în familie

• În copilărie visa să ajungă marinar, ca tatăl lui. În 1948, când toţi cei din Marina Regală au fost aruncaţi în stradă, visul lui s-a năruit şi s-a hotărât să încerce la Medicină. A învăţat pe rupte şi a intrat printre primii.
• După facultate, a fost repartizat la Niculeşti-Jianu, un sătuc de lângă Feteşti, unde a rămas trei ani, după care s-a transferat la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti. Aici a rămas 27 de ani, timp în care nu şi-a luat niciun concediu. A muncit pe brânci, a operat de la copii de nomenclaturişti la copii de ţigani. Pe toti i-a îngrijit la fel.
• În 1984 s-a mutat la Spitalul Budimex. Pe cât de satisfăcătoare şi plină de laurit i-a fost viaţa în halat, pe atât de nefericită i-a fost viaţa de familie. Soţia a murit acum 12 ani, iar ambii băieţi i-au murit de cancer. Băiatul cel mare a murit de cancer la creier la 39 de ani, iar acum trei ani, i-a murit şi băiatul cel mic.