General de 55.000.000€

General de 55.000.000€

Conform declaraţiei de avere, fostul tehnician al echipei naţionale de fotbal a României, devenit de curând senator PSD de Ilfov, are peste 55 de milioane de euro.

Declarat antrenorul de fotbal al secolului trecut, Anghel Iordănescu se numără printre cei mai bogaţi oameni din sportul românesc. După ce şi-a câştigat gradul de general de armată pe terenul de fotbal, Iordănescu a renunţat de ceva vreme la antrenorat, devenind senator PSD în urmă cu doar câteva săptămâni.

Deşi nu i-a plăcut niciodată să vorbească despre banii pe care îi are, „Tata Puiu“, aşa cum îi spuneau tricolorii, a fost obligat să îşi depună declaraţia de avere, care a fost postată oficial pe site-ul Senatului abia ieri, după insistenţele EVZ, deşi termenul de depunere expirase. Conform acestui document, fostul mare antrenor are o avere fabuloasă, ce se apropie cu uşurinţă de 55 de milioane de euro.

47.900 de metri pătraţi de teren în Pipera! Milioanele de dolari câştigate de „Tata Puiu“ pe banca tehnică a formaţiilor pe care le-a antrenat, printre care Steaua, Rapid, naţionala României, reprezentativa Greciei, dar şi câteva grupări arabe, au fost investite inteligent în afaceri imobiliare, domeniu în care preţurile au explodat în ultimii ani. Astfel, averea antrenorului de numele căruia se leagă cel mai important succes al tricolorilor, locul 5 la Cupa Mondială din SUA (1998), a sporit considerabil.

Totuşi, Iordănescu n-a fost niciodată cel mai bine plătit antrenor român de fotbal, fiind devansat de Mircea Lucescu, care încasează trei milioane de euro pe sezon la formaţia ucraineană Şahtior Doneţk. Formularul standard privind declaraţia de avere s-a dovedit neîncăpător pentru Iordănescu, la capitolele „Terenuri“ şi „Clădiri“, el fiind nevoit să depăşească spaţiul alocat rubricilor respective.

Numai terenurile pe care le-a achiziţionat în cele mai scumpe zone ale Capitalei, Pipera, Ştefă- neşti, Corbeanca şi Snagov, valorează peste 45 de milioane de euro. În fapt, doar suprafeţele de teren deţinute în Pipera totalizează 47.900 de metri pătraţi, la care se adaugă alţi 39.000 de metri pătraţi proprietate personală în Ştefăneşti, 4.000 de metri pătraţi la Breaza, în Prahova, 2.000 de metri pătraţi la Corbeanca şi încă 1.000 de metri pătraţi la Snagov. „Tata Puiu“, şase case

La capitolul clădiri, Iordănescu a precizat că deţine patru case în Bucureşti, o super-reşedinţă în Pipera de 1.700 de metri pătraţi, pe strada Iancu Nicolae, plus două case de vacanţă, la Snagov, respectiv Breaza. O parte dintre aceste case sunt însă închiriate. De altfel, la rubrica „Venituri din cedarea folosinţ ei bunurilor“, fostul selecţioner menţionează că încasează 180.000 de euro pe an din închirieri.   Fostul mare fotbalist şi antrenor e, totodată, proprietarul hotelului „Belvedere“ din Predeal. Tată a patru copii, Anghel Iordănescu (58 de ani) a pus de o parte şi ceva bani gheaţă, având în conturile de la diverse bănci sume de 310.000 de dolari, 25.000 de euro şi 300.000 de lei. În plus, proaspătul senator are un cont în dolari în Elveţia, la care nu a precizat însă suma, deşi legea îl obligă! Avere de patru ori mai mare decât se ştia

Participant la alegerile generale din 2004 pe listele PSD Ilfov, fostul internaţional a pierdut la mustaţă un loc de senator, după redistribuirea voturilor. Ca urmare a retragerii lui Teodor Filipescu, din motive de sănătate, „Tata Puiu“ a fost propulsat acum în Senatul României, pentru un mandat de aproximativ nouă luni. General în rezervă, Iordănescu are o pensie anuală de la armată de 25.200 de lei.

El este proprietarul a trei maşini de lux: Audi Q7, BMW X5 şi Kia Sorento, care, împreună, valorează peste 200.000 de euro. Un tip discret şi foarte credincios, Anghel Iordănescu n-a făcut niciodată paradă cu banii săi, aşa cum se obişnuieşte în lumea fotbalului, încercând chiar să-şi ferească averea de ochii lumii. În ultimul Top 300 Capital, averea lui Iordănescu era evaluată la doar 18 milioane de dolari. PERLA COROANEI

Vilă cu peste 30 de camere în Pipera În 2003, Iordănescu a terminat de finisat, în Pipera, o vilă uriaşă, cu peste 30 de încăperi. Pentru că, trei ani mai apoi, a luat decizia de a pleca din ţară (generalul a luat calea Emiratelor Arabe Unite, unde a semnat un contract cu Al-Ain, ultima echipă pe care a pregătit-o în carieră, în baza căruia a încasat un salariu de 1,9 milioane de dolari pe an), a decis să închirieze imobilul situat în vecinătatea vilelor deţinute de Gică Hagi, Gabi Balint şi Victor Piţurcă.

În casa din Pipera a lui Iordănescu a funcţionat multă vreme sediul firmei MTS Leasing, care a înşelat foarte mulţi români pe care i-a amăgit cu promisiuni că vor avea şi ei vile în Pipera. Respectiva firmă germană, ai cărei acţionari au fost daţi în urmărire prin Interpol, îi achita lui Iordănescu o chirie de 12.000 de dolari pe lună. După ce s-a descotorosit de nemţi, Anghel Iordănescu a închiriat vila fundaţiei „Mark Twain“, în cadrul căreia funcţionează un campus şcolar format din clase de gimnaziu şi un liceu internaţional bilingv.

Camerele vilei au fost transformate în săli de clasă. „Şcoala poate găzdui, în acelaşi timp, peste 100 de copii!“, susţine Paul Stecoza, directorul fundaţiei. Vila se întinde pe o suprafaţă de 1.700 de metri pătraţi, iar gazonul arată ca o masă de biliard. „Copiii au loc berechet pentru a se juca. Curtea măsoară 12.000 de metri pătraţi“, susţin actualii chiriaşi. Fundaţia îi plăteşte chirie lui Iordănescu câteva zeci de mii de euro pe lună.

PROPRIETĂŢI

Generalul are case în tot Bucureştiul Despre Anghel Iordănescu se spune că este o persoană îndrăgostită de bani. Cel mai de succes selecţioner din istoria României a preferat să-şi investească banii câştigaţi din fotbal cu precădere în afaceri imobiliare. Încă de la începuturile vieţii sale de om de afaceri, Puiu şi-a înmulţit averea în acest domeniu.

Mai întâi, şi-a construit o vilă la munte, a achiziţionat un hotel la Predeal, a ridicat o casă de vacanţă la Snagov şi a devenit proprietarul unei scări întregi de bloc în Piaţa Alba Iulia din Bucureşti. Treptat, Iordănescu şi-a extins dominaţia în zona Băneasa-Pipera, unde a cumpărat terenuri. Iordănescu locuieşte într-un duplex situat în Drumul Sării, pe care-l împarte cu pesedistul Gabriel Oprea (fost prefect al Capitalei şi finul său).

Tehnicianul şi-a vopsit casa în portocaliu, culoarea Alianţei D.A., rivalii politici ai PSD-ului, motiv pentru care a devenit ţinta ironiilor în partid. În Drumul Sării mai au case Florin Prunea, Marius Lăcătuş şi Dorin Mateuţ. Eduard Iordănescu, fiul cel mare al generalului, a comentat ieri declaraţia de venit a tatălui său: „Din calculele mele, tata n-are mai mult de 50 de milioane de euro“. Edi calcă apăsat pe urmele înaintaşului său, dedicându- se, la rândul lui, afacerilor imobiliare.

Averea generalului > TERENURI: 45 de milioane de euro > CASE + HOTEL: 8,5 milioane de euro > CONTURI: 320.000 de euro (pentru contul din Elveţia nu este precizată suma) > MAŞINI: 200.000 de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News