Gata meciul dintre Simona Halep și Polona Hercog! Victorie obținută cu greu! Scor final…

Gata meciul dintre Simona Halep și Polona Hercog! Victorie obținută cu greu! Scor final…

Simona Halep, victorie obținută cu greu, în primul tur la Praga, după o pauză de jumătate de an.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a obţinut o victorie dificilă, cu 6-1, 1-6, 7-6 (7-3), marţi, în prima rundă a turneului WTA de la Praga, dotat cu premii totale de 202.250 dolari, la aproape şase luni de la ultimul său meci oficial.

Halep (28 ani) a reuşit să câştige după două ore şi 31 de minute de mare luptă, la a şaptea minge de meci.

Meciul a fost unul cu o desfăşurare atipică, fiecare jucătoare câştigând categoric câte un set, Halep cu 6-1 pe primul, Hercog cu acelaşi scor pe al doilea, după ce a fost mai agresivă şi a variat mai mult loviturile. În decisiv, un set foarte echilibrat, Halep a avut 3-1 şi 5-3, dar nu a profitat de avantajul creat, a ratat trei mingi de meci la 5-4 şi alte trei la 6-5, iar apoi s-a ajuns în tiebreak. Hercog a condus cu 2-1, dar Halep a câştigat patru puncte consecutive (5-2), iar în cele din urmă a încheiat conturile cu 7-3.

Românca a comis nu mai puţin de 8 duble greşeli în acest meci, la şase luni de la ultima sa partidă, finala câştigată la Dubai pe 22 februarie, 3-6, 6-3, 7-6 (5) cu kazaha Elena Rîbakina. Hercog a avut 4 duble greşeli, fiecare a reuşit 29 de mingi direct câştigătoare, dar slovena a avut ceva mai multe erori neforţate, 42-39.

Halep o conduce acum pe Hercog (29 ani, 46 WTA) cu 3-1 în meciurile directe. Primele două victorii au venit în 2019, în turul al treilea la Miami, cu 5-7, 7-6 (1), 6-2, şi în optimi la Eastbourne, cu 6-1, 4-6, 6-3. Slovena s-a impus la primul lor duel, în 2009, la Sofia (ITF), în primul tur, cu 7-6 (3), 1-6, 6-2.

Simona Halep, principala favorită a turneului, va juca în optimi contra cehoaicei Barbora Krejcikova (24 ani, 118 WTA), care a dispus cu 6-4, 6-3, marţi, de Patricia Ţig (26 ani, 86 WTA), într-o oră şi 47 de minute. Românca a comis nu mai puţin de 8 duble greşeli în acest meci.

Krejcikova a mai învins-o Pe Ţig în 2016, la Australian Open, în primul tur, cu 7-6 (5), 6-7 (1), 6-3, iar românca s-a impus în 2019, în primul tur la Karlsruhe, cu 6-3, 6-4.

Halep şi-a asigurat un cec de 3.150 de dolari şi 30 de puncte WTA, iar Ţig va primi 2.300 dolari şi un punct WTA. Ambele vor evolua şi la dublu.

Monica Niculescu şi Raluca Olaru, favoritele numărul patru la dublu, s-au calificat în sferturile de finală, după 1-6, 6-3, 12-10 cu perechea Ulrikke Eikeri (Norvegia)/Elixane Lechemia (Franţa).

Niculescu şi Olaru şi-au asigurat un cec de 1.980 dolari şi 60 puncte WTA la dublu, iar în faza următoare vor înfrunta câştigătoarele din meciul Ana Bogdan/Patricia Ţig şi Lidia Morozova (Belarus)/Iana Sizikova (Rusia).

Sursa: Agerpres