Comisia de Recurs din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal a respins memoriul clubului Universitatea Craiova în cazul jucătorilor Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu, care sunt liberi de contract şi pot semna cu orice echipă.
Cei doi jucători au fugit la sfârşitul lunii ianuarie din cantonamentul Universităţii Craiova de la Govora. Patronul Adrian Mititelu a declarat că cei doi jucători au fost "furaţi" de Victor Piţurcă, fostul manager general al grupării. Anul trecut, Mititelu i-a oferit lui Piţurcă trei dezlegări în alb, drept garanţii că va asigura banii necesari la echipă. Găman şi Bărboianu au depus actele respective la LPF, solicitând să devină jucători liberi de contract.
Cu toate acestea, Universitatea Craiova susţine că ambii jucători au semnat angajamente cu formaţia olteană, care îi va ţine pe "Ion Oblemenco" începând cu 1 iulie 2011.