Valul de aer arctic va lovi inițial Europa Centrală, iar apoi va cuprinde întreg continentul.  Temperaturile vor scădea treptat, începând cu 29 octombrie, ajungând până la 1 grad Celsius în Moldova sau chiar 0 grade Celsius în Transilvania sau Maramureș.

Temperaturile cele mai ridicate se vor resimți se vor înregistra în Dobrogea, acolo unde termometrele vor indica între 4 și 7 grade Celsius.

Meteorologii ne anunță că, începând de marți, își vor face apariția și ploile. Acestea se vor instala, treptat, în toată țara. La munte, local, există șanse ca ploile să se transforme în lapoviță și ninsoare din cauza temperaturilor scăzute.