Frica de Putin grăbește alianțele. Bundestag dă verde pentru noul tanc franco-german

Frica de Putin grăbește alianțele. Bundestag dă verde pentru noul tanc franco-german

Camera inferioară a Parlamentului german a aprobat finanțarea unui studiu pentru definirea Main Ground Combat System, viitorul tanc care va fi fabricat în colaborare cu Franța.

Deputații germani au deblocat astfel fondurile necesare pentru finanțarea acestui studiu, dar punând condiții, așa cum au făcut-o și cu programul viitorului avion de luptă SCAF, program condus de Franța, în cadrul unei cooperări cu Germania și cu Spania.

În Germania, Bundestagul are un cuvânt de spus atunci când o investiție planificată de guvernul federal depășește 25 de milioane de euro.

Acest lucru îi oferă posibilitatea de a bloca sau influența un program de armament scump precum SCAF și Main Ground Combat System (MGCS) , dezvoltarea acestuia din urmă fiind estimată la 750 de milioane de euro până în 2027.

Atât pentru SCAF, cât și pentru MGCS, deputații germani consideră că partea leului îi revine industriei franceze, în detrimentul companiilor de profil germane.

De unde și condițiile pe care le impun pentru a-și continua sprijinul pentru aceste programe majore.

În cazul MGCS, membrii Comisiei pentru buget din Bundestag au solicitat prezentarea unui raport guvernamental „privind consolidarea industriei germane de armament terestru”, până la 17 iunie

În plus, unii dintre ei, membri ai CDU / CSU (partidul creștin-democrat al Angelei Merkel) se tem că managementul acestui program se va întoarce în Franța (fiind acum condus de Bundesamt für Wehrtechnik und Beschaffung, oficiul federal pentru tehnici de armament și aprovizionare), având în vedere lipsa de mobilizare a guvernului federal în favoarea acestui tanc de luptă al viitorului.

Ne puteți urmări și pe Google News