Fraude de 75 milioane euro cu fonduri UE pe agricultură, în România
- Ana Bâtc ă
- 15 aprilie 2011, 21:32
Comisia Europeană va recupera de la România suma de 74,9 milioane de euro, bani care au fost cheltuiţi incorect pe parcursul anului 2009, în cadrul politicii agricole a Uniunii Europene.
Comisia va recupera banii pentru punctele slabe ale sistemului LPIS-GIS în privinţa controalelor administrative încrucişate, furnizarea de informaţii inexacte fermierilor şi controalele ineficiente la faţa locului referitoare la ajutoarele pe suprafaţă şi de măsurile de dezvoltare rurală pe suprafaţă, informează executivul european, într-un comunicat de presă.
În cadrul procedurii de verificare şi închidere a conturilor, Comisia Europeană a cerut în total 530 milioane de euro fonduri din cadrul politicii agricole a UE cheltuite în mod incorect de statele membre.
Alături de România, au fost constatate nereguli în Bulgaria, Danemarca, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Olanda, Portugalia şi Marea Britanie. Germaniei i se va rambursa o mică sumă.
Banii revin la bugetul UE, deoarece nu au fost respectate reglementările UE sau pentru că procedurile de control al cheltuielilor agricole au fost necorespunzătoare.
Statele membre sunt responsabile cu efectuarea plăţilor şi cu controlarea cheltuielilor efectuate în cadrul politicii agricole comune (PAC), iar Comisia are obligaţia de a se asigura că statele membre au utilizat fondurile în mod corect.