Politica romaneasca nu mai e nici macar o curva. In ciuda a ceea ce se crede indeobste, si curvele au un cod al onoarei in breasla.
In politica nu mai e cazul. Se filmeaza un fim prost, bun pentru fratele “murdar” al lui youtube. Pornotube. E o orgie aparent haotica, fara reguli. De fapt, regia e veche: asistam la o lupta totala si triviala. Pe bani. Pentru mai multi bani. Pe putere. Pentru mai multa putere. Poporul e o notiune periferica in aceasta imitatie aproximativa a caftelilor de gang. Nu conteaza. Intr-o astfel de logica, poporul devine o adunatura de sume impozabile, care trebuie incasate.
Poporul achita o taxa de “protectie” a propriului drept de a fi umilit periodic. Si asta nu e calatorie pe o alee marxist-stalinista batatorita. Asta e realitatea care se developeaza in fata unor ochi care vor sa vada. In justitie, in spitale, in scoli.
Poporul? Multi si “prosti”, neinsemnati. Neinsemnati, dar nu nevinovati. Intrebarea care nu se pune este cum poate fi casta din palate radical diferita de multimea de la bloc? In plus, s-a scris atat de des si de apasat, se adevereste punct cu punct, ca in dezbaterile din “Balanta”, incat e axiomatic: romanii de rand iubesc si totodata se tem, ca intr-o telenovela, de putere, dar urasc resemnat-nevrotic politica.
Si au si de ce. Politica romaneasca nu este despre binele public. N-a fost niciodata. Domnii sus-pusi care isi pun poalele costumelelor fine in cap, ca floraresele de Obor fustele, au un unic si obsesiv scop: sa fie stiuti de jupani. Sa fie recunoscuti in chip absolut, incontestabil, drept tartori. {efii de cartier care dintr-o incordare a muschiului misca parghiile financiare spre propria gasca. Politica romaneasca e despre un razboi nesfarsit si nesfarsibil, primitiv, violent, sangeros, ca orice razboi. Si mardeiasii care se produc la varf nu au nici macar onoarea bizara a unui Bernardo Provenzano, omul care a ghidat un imperiu mafiot, criminal sI bogat, dintr-o coliba. Sunt ostentativi. Opulenti. Nu va lasati amagiti de formularile masculine din aceste randuri. Cine accepta sa joace in aceasta pelicula (dupa reguli, evitand rolul secundar si hulit rezervat exceptiilor) nu conteaza daca a purtat candva boxeri sau port-jartiere. Si peste toate, printr-o conjuctura nefericita pentru el si pentru noi, 2008 va fi an electoral in aceasta tara. Se cauta prin mormanele de gunoaie din trecut, se aloca sume colosale pe cap de “deontolog”, se ascute lupta de casta. Nu va lasati amagiti, politica romaneasca nu e cu fecioare care promit manturirea, care stiu reteta fericirii obligatorii. Desi apar la tot pasul.
Si pentru ca politica romaneasca nu e despre strategii, nici macar despre unele mici si mijlocii, tot ce le ramane actorilor este sa defileze incrancenati in fundul gol, sperand ca spectatorii ii vor vota. Pentru ca se tem. Pentru ca se distreaza. Sau pentru ca le adora “curajul”. Totuna.
E o speranta clinica, din tagma celei a domnului care a incercat sa-l asasineze pe Ronald Reagan crezand ca astfel il va iubi Jodie Foster. Doar ca e pe bani. Si putere. Totuna.