Franţa înăspreşte condiţiile de intrare pe teritoriul său! Controale stricte la graniță!

Franţa înăspreşte condiţiile de intrare pe teritoriul său! Controale stricte la graniță!

Testele de depistare a bolnavilor cu coronavirus devin obligatorii în Franţa de la 1 august  pentru călătorii ce vin din ţări cu risc, printre care şi Statele Unite, autoritățile franceze au decis astfel controale stricte la frontiere.

Măsurile au fost decise în ultimul Consiliu de Apărare derulat la Palatul Elysée şi axat pe limitarea propagării virusului în lume, scrie RFI.

Astfel, călătorii vor trebui să prezinte un test efectuat în ţara de origine şi realizat cu 72 de ore înainte să intre pe teritoriul francez. În cazul unui rezultat pozitiv, aceștia vor trebui să se plaseze în carantină.

Doar cetăţenii francezi sau cei cu reşedinţă permanentă în Franţa vor putea să utilizeze aceste avioase deoarece zborurile dinspre aceste state către Franţa sunt interzise turiştilor.

Acum, cei care nu pot face un astfel de test în ţara de origine, li se vor face teste «la sosire», explică premierul Franţei, Jean Castex.

16 ţări în care coronavirusul este în mod particular prezent se află acum pe o «listă roşie». Aceste 16 ţări sunt: Statele Unite, Israel, Algeria, Turcia, Africa de Sud, Brazilia, Chile, Emiratele Arabe Unite, India, Mexic, Serbia, Qatar, Muntenegru, Maroc, Peru şi Kuweit. 

Preşedintele Senatului Gérard Larcher vorbea recent despre «insuficienţe grave» pe aeroporturile pariziene iar unii călători ce veneau dintr-una din aceste ţări au declarat că nu au fost deloc controlaţi la intrarea în Franţa.

Acum, nici la plecarea din Franţa lucrurile nu sunt prea roz, după cum explică micuţa Anna, în vârstă de 12 ani. Ea vrea să plece împreună cu mama şi sora ei mai mică, spre Guiana Franceză dar au deja două tentative de ieşire fără succes: "Prima oară mama mea nu avea toate documentele necesare pentru a ne justifica locul de cazare iar apoi am revenit la aeroport dar tot nu am putut pleca deoarece nu a venit rezultatul testului pentru mine". 

Victor se întoarce în Camerun după luni întregi în care a fost în carantină în Franţa. El susţine că testul se derulează greoi pentru că este foarte multă lume pe aeroport: "Am ajuns dimineaţa la ora 9h şi s-au ocupat de mine la ora 13h30, atât de multă lumea era. Dar este spre interesul tuturor să ne efectuăm acest test."

Victor vede aşadar partea bună a lucrurilor. La fel ca Fatuma el face parte din rarii norocoşi a căror vacanţă nu a fost anulată: "Plec în vacanţă în Tunisia alături de fiicele mele. Este o călătorie planificată de anul trecut." 

Cei care doresc să se urce într-un avion, trebuie să aibă un rezultat negativ la testele de depistare a coronavirusului.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News