Franța avertizează: 10.000 de europeni se vor alătura Statului Islamic în 2015

Franța avertizează: 10.000 de europeni se vor alătura Statului Islamic în 2015

Aproximativ 10.000 de europeni s-ar putea alătura grupărilor jihadiste din Siria şi Irak până la sfârşitul anului 2015, de trei ori mai mulţi decât în prezent, a avertizat astăzi premierul francez Manuel Valls, relatează AFP.

"Există în prezent 3.000 de europeni în Siria şi Irak. Dacă facem o proiecţie pentru lunile următoare, s-ar putea ajunge la 5.000 până la vară şi, fără îndoială, la 10.000 până la sfârşitul anului. Vă daţi seama de ameninţarea pe care o reprezintă aceştia?", a afirmat Valls, într-un interviu acordat jurnaliştilor de la ziarul Le Monde, de la canalul de televiziune iTele şi de la postul de radio Europe 1.

În Franţa, 1.400 de persoane, în special tineri, sunt vizate: unele se află în Siria şi Irak, altele au revenit în Franţa sau încearcă să se alăture jihadiştilor. Cifra s-a dublat într-un an.

Ţări precum Belgia, Olanda, Danemarca sau Marea Britanie au de asemenea numeroşi jihadişti printre cetăţenii lor. Publicaţia britanică The Sunday Telegraph a relatat că aproape jumătate din cele circa 700 de persoane considerate ca fiind "jihadişti periculoşi" de către serviciile secrete britanice şi care s-au deplasat în teritoriile controlate de gruparea Statul Islamic s-au întors în Regatul Unit.

Date fiind perspectiva întoarcerii acestor jihadişti şi riscul ca tinerii radicalizaţi să treacă la acţiuni violente, "ne aflăm în faţa unei ameninţări extrem de ridicate în Franţa şi în alte ţări din Europa", a apreciat premierul francez, citat de AFP, preluată de Agerpres.

"Este nevoie de o mare vigilenţă. Şi, în acelaşi timp, trebuie o mobilizare a societăţii, a familiilor şi, de asemenea, un mesaj care să se adreseze acestui tineret, unei părţi din aceşti tineri minoritari, dar care, îndrumaţi greşit, au ca proiect să-şi sacrifice viaţa", a mai spus Valls.