Francezul Bassong a spus ba

Francezul Bassong a spus ba

Dinamo a ratat transferul fundaş ului francez de origine cameruneză Sebastien Bassong.

În ciuda salariuluirecord de 250.000 de euro pe an şi a insistenţei lui Mircea Rednic (cel care a lăsat echipa în seama secunzilor şi a plecat special în Franţa pentru a-l convinge pe fundaşul lui Metz să semneze), acesta a refuzat categoric. „Bassong nu vrea să vină în România. A căzut transferul lui“, a spus ieri Cristian Borcea, preşedintele executiv al echipei Dinamo. „Impresarul lui a îngreunat transferul. S-a întâlnit şi cu Bölöni, după care l-a convins pe jucător să nu vină în România“, a spus Mircea Rednic.

FC Metz, echipa lui Bassong, a retrogradat în acest sezon în liga a doua franceză. „Bassong spune că preferă să joace în Ligue 2, pentru că mai are doar un an de contract, iar vara viitoare poate să plece liber“, a explicat „Puriul“. În aceste condiţii, şi transferul lui Cosmin Moţi se sistează. Chiar şi aşa, Mircea Rednic are în vizor încă un fundaş central: „Până începe cantonamentul din Franţa, va veni un fundaş central. Jucător de valoare, care a ieşit campion în ţara lui“.

„Toată lumea munceşte, numai noi ne distrăm“

Mircea Rednic a ţinut să infirme zvonul că acţionarii clubului i-ar fi transmis să nu le mai acorde jucă- torilor prea multe momente de relaxare. „De la începutul stagiului în Germania, fotbaliştii mei au avut o oră şi jumătate de relaxare. Se creează impresia că toată lumea munceşte, numai dinamoviştii se distrează. În weekendul trecut, jucătorii n-au mai ieşit la plimbare din cauza presei. Nu mi-a spus nimeni câte zile libere să le dau. Eu fac programul aici!“, s-a enervat „Puriul“.

Rezultate, nu continuitate

La Dinamo se merge în continuare pe ideea că performanţele sunt mai importante decât numele antrenorilor. „Peste tot în lume, rezultatele sunt cele care vorbesc. Vedeţi, echipele naţionale care n-au avut rezultate bune la Campionatul European se gândesc la alte soluţii pentru băncile tehnice“, a explicat Vasile Turcu, unul dintre finanţatorii echipei Dinamo.

„Câinii“ au avut acelaşi principiu şi anul trecut, când au schimbat patru antrenori. Totuşi, Turcu a ţinut să precizeze că Mircea Rednic are un contract pe trei ani, iar contractele sunt făcute pentru a fi respectate.

Ne puteți urmări și pe Google News