Cariera lui Gabi Balint este contestată: „A jucat el fotbal...” Fostul internațional va fi dat în JUDECATĂ

Cariera lui Gabi Balint este contestată: „A jucat el fotbal...” Fostul internațional va fi dat în JUDECATĂ

Valentin Crețu, jucătorul echipei Gaz Metan Mediaș, a anunțat că-l va acționa în instanță pe fostul mare fotbalist Gabi Balint.

Valentin Crețu a avut o prestație ciudată în timpul partidei Steaua - Gaz Metan Mediaș (scor 0-1), disputată, duminică. Fundașul ardelenilor a avut o intrare ciudată la Adi Popa, în urma căreia „roș-albaștrii” au primit un penalty. Apoi, Crețu a faultat la limita careului și a încasat al doilea cartonaș galben. La final, Gabi Balint a remarcat, la fel ca multă altă lume, că Valentin Crețu a evoluat suspect. „Nu știu ce a fost în capul lui Crețu, pentru că mă duce cu gândul să-l acuz de intenție!”, a spus Balint la Digi Sport. Crețu i-a răspuns fostului internațonal român și a anunțat că îl va da în judecată.

„A jucat Balint fotbal… Poate pe vremea lui așa era, se făceau blaturi atunci când juca el. Nu-mi vine să cred că a spus așa ceva. Nu se poate să te joci așa cu cuvintele. Eu am și vorbit cu un avocat, să-l dau în judecată pe Balint. Dar mi-a zis avocatul că este greu de câștigat procesul pe declarația pe care a făcut-o el”, a spus Crețu pentru „Gazeta Sporturilor”.

Ne puteți urmări și pe Google News