Deputatul Daniel Gheorghe Rusu, fost membru AUR, trimis în judecată. Este acuzat de abuz în serviciu

Deputatul Daniel Gheorghe Rusu, fost membru AUR, trimis în judecată. Este acuzat de abuz în serviciu Daniel Gheorghe Rusu. Sursa foto: Facebook

Daniel Gheorghe Rusu, fost primar al comunei Șpring din județul Alba, este acuzat de procurorii DNA că și-ar fi pus angajații să lucreze la vila sa. Procurorii susțin că aceste lucruri se întâmplau în timpul programului de normal de lucru. Deputatul, care a candidat pe listele AUR, i-ar fi solicitat unei subordonate să înregistreze greșit numărul de zile lucrate ale angajaților.

Daniel Gheorghe Rusu, deputat ales pe listele AUR, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu. Magistrații îl acuză pe demnitarul neafiliat că în perioada în care a fost primar în al comunei Șpring ar fi cerut mai multor angajați ai primăriei să facă lucrări de construire la trei imobile dintre care două îi aparțin.

Daniel Gheorghe Rusu, fost membru AUR, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Procurorii susțin că aceste lucruri se întâmplau în timpul programului de normal de lucru. Mai mult, adaugă magistrații, deputatul care a candidat pe listele AUR i-ar fi solicitat unei subordonate să înregistreze greșit numărul de zile lucrate ale angajaților.

În cadrul aceluiași dosar, procurorii au trimis în judecată firma SC Transilvania Total Invest SRL și administratorul acesteia pentru complicitate la abuz în serviciu.

Ne puteți urmări și pe Google News

În rechizitoriul procurorilor se menționează că în intervalul 2016-2020, pe vremea când fostul membru AUR era edilul localității Șprin și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu statuate în legislația primară.

Daniel Gheorghe Rusu, fost membru AUR are probleme cu procurorii DNA

Sursa foto: Facebook

Val de acuzații pe numele primarului din Șpring

Astfel, pe lângă acuzațiile menționate deja, fostul deputat AUR, Daniel Gheorghe Rusu ar fi folosit în interes personal utilajele primăriei. Ulterior, primarul din localitatea Șpring ar fi determinat una din angajate să completeze eronat folie colective de prezență. De asemenea, Daniel Gheorghe Rusu mai este acuzat că:

  • ar fi achitat administratorului SC Transilvania Total Invest SRL suma de 82.000 lei reprezentând contravaloarea unor servicii de curăţare păşuni, în condiţiile în care activităţile respective nu ar fi fost executate, societatea nedispunând de resursa umană şi utilajele necesare executării acelor obligaţii contractuale;
  • ar fi dat spre folosinţă unei persoane o suprafaţă de 8,5 hectare de păşune pe termen nelimitat şi gratuit;
  • ar fi închiriat de la o societate comercială o suprafaţă de teren de 6.326,5 mp, pentru a parca trei utilaje/autospeciale ce aparţineau Primăriei comunei Şpring.

Fostul deputat AUR mai are un dosar deschis pe numele lui

Prejudiciul produs Primăriei Șpring se ridică la aproximativ 175.376 de lei. Dosarul în cauză va fi judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, (ICCJ).

Fostul membru AUR, deputatul Daniel Gheorghe Rusu mai are un dosar pe numele lui. Înalta Curte l-a obligat la plata unei amezi penale în valoare de 40.000 de lei. Pentru că ar fi divulgat informații dintr-o anchetă penală.

Fapta de care este acuzat s-ar fi consumat în toamna anului 2020. Când Rus încă era primarul comunei Șpring și candida pentru încă un mandat. Într-o postare pe pagina de Facebook, fostul deputat AUR a încărcat o ordonanță dintr-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș.

Procurorii au arătat că prin publicarea respectivei ordonanțe, Rusu ar fi putut pune în gardă persoanele vizate de cercetarea penală. Într-un final a pierdut alegerile pentru primăria comunei Șpring. Însă a reușit să intre în Parlament de listele AUR, partid din care Rus a plecat în mai 2022.