Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, ieri, la Craiova, că nu avem bani pentru infrastructura rutieră de care au nevoie cei de la Ford.
El a spus că, în ultima perioadă, a avut mai multe întâlniri cu reprezentanţii companiei Ford, care şi-au exprimat mai multe doleanţe. Veştile pe care le-au primit de la ministru nu au fost însă cele mai bune: în viitorul apropiat, infrastructura rutieră care duce la fabrica Ford din Craiova nu are şanse să fie îmbunătăţită. “Am discutat despre necesităţile lor de a aduce diferite componente, despre a putea să trimită autoturismele realizate. Am purtat o discuţie despre Constanţa, despre port, despre posibilitatea de a folosi Dunărea. Le-am sugerat că o pot folosi şi în amonte, nu doar către Constanţa. În amonte, prin canalele existente, pot ajunge inclusiv până la Rotterdam”, a explicat Berceanu.
Fostul ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, le promisese investitorilor americani că, în momentul în care va ieşi pe poarta uzinei de la Craiova primul autoturism, acesta va putea fi transportat până la Piteşti pe un drum expres. Documentaţia pentru acest drum era aproape finalizată când ministerul a fost preluat de Radu Berceanu. Actualul ministru nu a considerat oportună investiţia şi a oprit proiectul, preferând să se concentreze pe realizarea unei autostrăzi a sudului. “Craiova urmează să fie legată de autostrada sudului, care va trece prin Bucureşti, Videle, Alexandria, Roşiorii de Vede, Drăgăneşti, Segarcea, Craiova, podul de la Calafat, şi va avea şi un al doilea tronson spre Drobeta Turnu Severin, Orşova, Lugoj, către Culoarul IV”, a declarat Berceanu.
Întrebat dacă intenţionează totuşi să îşi îndrepte atenţia asupra unor investiţii în infrastructura rutieră care să ajute Ford în viitorul apropiat, ministrul a spus că nu există fonduri cărora să le ofere această destinaţie. De altfel, Berceanu s-a declarat neîncrezător în faptul că Ford va reuşi să producă prima maşină la Craiova în toamna lui 2010, aşa cum au anunţat investitorii. “Am îndoieli că vor scoate prima maşină pe poarta uzinei în toamna lui 2010. Aş fi bucuros să reuşească, dar am îndoieli. O să se descurce ei cumva şi cu transportul. Cei de la Dacia cum transportă maşinile? Ei produc acum, în acest moment, şi se descurcă cu infrastructura pe care o au”, a mai spus Berceanu.