Cei şapte dansatori spanioli din trupa Los Vivancos au fost vedetele în seara de deschidere a Festivalului Internaţional de la Braşov.
Cei şapte fraţi dansatori de flamenco din trupa spaniolă Los Vivancos, vedetele serii de deschidere a festivalului Internaţional Cerbul de Aur de la Braşov, au venit în România pregătiţi ca pentru „ultimul spectacol“ din carieră. Prima întâlnire a celor şapte „hermanos“ cu fanii şi presa locală, care a avut loc ieri, cu câteva ore înainte de spectacol, a fost pigmentată de momente de tăcere şi stânjeneală, având în vedere că puţini aveau întrebări pentru cei care au urcat pe scenă în prima seară a Cerbului de Aur.
„Dansăm încă din copilărie şi fiecare dintre noi ştie să cânte la un instrument muzical. Deşi ne bazăm pe flamenco, dansul nostru are elemente de balet, hip-hop sau break-dance, datorită influenţelor pe care le-am avut de la diferite culturi din lume“, spun reprezentanţii trupei.
În copilărie au colindat planeta, din Mexic în Canada, din SUA în Olanda, reuşind să preia diverse stiluri de dans. „În Canada am fost o perioadă pe lângă Cirq du Soleil, de-acolo ne-am inspirat pentru acrobaţii, în Statele Unite am învăţat break-dance-ul şi tot aşa“, au spus cei şapte fraţi, adăugând că din România nu au învăţat încă nimic, deşi „sunt cu ochii deschişi în permanenţă“.
Los Vivancos dansează şi pe rock&roll sau muzică clasică. „Spectacolul din România a fost pregătit ca şi cum ar fi ultimul nostru spectacol. Am folosit compoziţii muzicale din cele mai diferite genuri, de la rock&roll la Bach sau Vivaldi“, spune Elijah Vivancos, veteranul trupei. De vorbă cu laureata din 1971 Câştigătoarea Cerbului de Aur din 1971, Anne Louise Hanson (Suedia), vine anul acesta la festival în calitate de manager şi de mamă a unei concurente, Josefin Glenmark. Josefin a mai concurat şi la finala naţională pentru Eurovision, când a cântat o piesă alături de LaGaylia Frasier. „Cerbul de Aur nu a fost o rampă de lansare pentru mama mea, oricum ea era destul de cunoscută în Suedia la acea vreme“, spune Josefin. Mama concurentei a explicat de ce îi place Braşovul. „E un oraş simpatic, aşa era şi acum 30 de ani, provincial şi cochet. Acum e, parcă, mai occidental, dar tot e drăguţ“. Poliţia Braşov a ţinut ieri o conferinţă de presă chiar în piaţa sfatului pentru a atrage atenţia asupra hoţilor de buzunare. Comisarul Mihaela Hermenean, de la IPJ Braşov, a declarat că o serie de lucruri personale, cum ar fi poşetele, telefoanele mobile sau alte bunuri, îi vor atrage în special pe micii infractori, care se ocupă şi de furtul din buzunare.
„Persoanele care vor participa la spectacolele din Piaţa Sfatului să nu lase la vedere în maşinile personale telefoane mobile, poşete, bani, detectoare radar, obiecte care atrag infractorii. De asemenea, să aibă grijă în ce loc îşi parchează maşinile“ - a spus Hermenean.