Flacăra olimpică a ajuns în Sichuan

Flacăra olimpică a ajuns în Sichuan

Flacăra olimpică a ajuns astăzi în provincia Sichuan, din nord-vestul Chinei, la mai puţin de trei luni de la cutremurul devastator produs în această regiune, a anunţat agenţia China Nouă, citată de AFP.

Torţa olimpică a trecut prin Guang'an, satul natal al fostului număr doi în ierarhia chineză Deng Xiaoping, părintele politicii de reforme şi deschidere.             Ultimul purtător al torţei a fost liderul Partidului comunist local Wang Jianjung, la încheierea periplului de 7,3 kilometri, parcurs în 90 de minute, a precizat agenţia oficială.             Ceremonia a debutat cu un minut de reculegere în memoria celor aproximativ 90.000 de victime ale cutremurului din 12 mai.              Iniţial, flăcăra olimpică urma să ajungă în provincia Sichuan la 15-18 iunie, dar seismul a modificat planurile.             Flacăra va rămâne în Sichuan până marţi, după care va ajunge la Beijing, trecând prin Mianyang, unul dintre oraşele afectate de cutremurul din 12 mai.

(13:39)

Ne puteți urmări și pe Google News