Firmele, cocoșate cu taxe. Statul îți ia peste o treime din profit

Firmele, cocoșate cu taxe. Statul îți ia peste o treime din profitSursa foto: Dreamstime.com

România înregistrează o presiune fiscală reală de până la 34% din profitul brut al firmelor, situându-se astfel peste media statelor din OCDE și apropiindu-se de cea a Uniunii Europene. Noile modificări aduse impozitului pe profit și dividend – ambele la nivelul de 16% – adâncesc costurile suportate de antreprenori, avertizează consultantul de business Florin Leucă.

Conform calculelor realizate de acesta, dintr-un milion de euro profit brut, aproximativ 300.000 de euro ajung în bugetul statului. „Antreprenorii vor împărți cu statul mai mult decât un sfert din câștigul brut, ceea ce le afectează capacitatea de a reinvesti sau de a-și dezvolta afacerea”, precizează Leucă.

Impactul creșterii impozitelor

În condițiile unei poveri fiscale ridicate, mulți antreprenori ar putea opta să își închidă afacerile sau să evite intrarea în mediul privat. Statisticile recente confirmă o scădere accelerată a microîntreprinderilor active: de la peste 900.000 în 2022, la puțin peste 326.000 în aprilie 2025.

Consultantul atrage atenția asupra riscului de dispariție a întreprinderilor mici și mijlocii, care formează coloana vertebrală a economiei reale. „Mulți antreprenori vor fi nevoiți să decidă între a plăti statului sau a reinvesti profitul”, spune Leucă.

Exemple concrete a creșterii impozitelor

Scenariile financiare prezentate evidențiază că, după plata impozitului pe profit, a celui pe dividende și a contribuției la sănătate (CASS), un antreprenor poate ajunge să cedeze statului până la 34,3% din profitul brut.

Exemple:

  • Profit brut de 200.000 lei: taxe totale 68.600 lei, adică 34,3%
  • Profit brut de 100.000 lei: taxe de 34.300 lei, tot 34,3%
  • Profit brut de 50.000 lei: taxe de 17.150 lei, respectiv 34,3%

Soluții propuse de specialiști: restructurare și optimizare fiscală

În fața acestei situații, Florin Leucă propune o serie de măsuri menite să ajute antreprenorii să supraviețuiască noilor condiții fiscale:

  • Reinvestirea profitului, conform Art. 22 din Codul Fiscal – pentru scutirea de impozit pe profit.
  • Transformarea firmei în holding, pentru a eficientiza structura fiscală.
  • Recalibrarea modelului de business – prin digitalizare, automatizare și externalizare internă (RPA, AI).
  • Introducerea de clauze de indexare a prețurilor în contractele comerciale.
  • Planificarea dividendelor și amânarea distribuirii acestora, pentru a evita CASS în același an fiscal.
  • Segmentarea activității prin centre de cost și de profit, dar și utilizarea vehiculelor SPV.
antreprenori

antreprenori / sursa foto: dreamstime.com

Consultantul mai recomandă și crearea unui fond personal de rezervă echivalent cu cheltuielile pe 6 luni, pentru a reduce presiunea retragerii dividendelor.

Marja de profit, sub pragul creșterii impozitelor

Cele mai multe afaceri din România funcționează cu marje sub 29%, nivel considerat deja un prag de rentabilitate fiscală. Sectoarele serviciilor par a fi printre puținele care pot depăși acest nivel, însă și aici noile taxe conduc la majorări de prețuri între 18-22%, alimentând inflația.

Efecte secundare: evaziune fiscală și extinderea economiei gri

Pe fondul unei poveri fiscale ridicate, riscul de extindere a zonei gri a economiei este în creștere. Practici precum plățile „la negru”, cheltuielile personale înregistrate pe firmă, supraestimarea costurilor sau externalizarea profiturilor în paradisuri fiscale devin tot mai tentante pentru unii contribuabili.

„Sistemul actual riscă să încurajeze comportamente evazioniste și să penalizeze companiile care aleg să respecte regulile jocului fiscal”, avertizează Leucă.

Un mediu de afaceri sub presiune

Numărul în creștere al firmelor care părăsesc regimul micro și intră sub incidența impozitului pe profit – peste 726.000 deja – evidențiază o tendință de restructurare accelerată în mediul antreprenorial. Iar reducerea plafonului de încadrare pentru microîntreprinderi la 100.000 euro, valabilă din 2026, va amplifica această tendință.

Florin Leucă subliniază că menținerea unui climat fiscal stabil și predictibil este esențială pentru păstrarea competitivității economice. Fără măsuri compensatorii, România riscă să piardă tocmai motorul inovării și al dezvoltării – antreprenorii mici și mijlocii.

„Impozitarea excesivă pe dividende și profit poate fi eficientă pe termen scurt, dar distruge încrederea și potențialul pe termen lung al mediului de afaceri”, conchide consultantul.