Financial Times: România, lovită în aspiraţia sa spre deschiderea frontierelor UE
- Adam Popescu
- 24 decembrie 2010, 17:26
După ce ieri am aflat că Germania şi Franţa sunt statele care blochează aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, astăzi, publicaţia Financial Times scrie că "România a fost lovită în aspiraţia sa spre deschiderea frontierelor UE".
"Nu sunt întrunite condiţiile pentru aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen", au concluzionat miniştrii francez şi german de interne, într-o scrisoare adresată ieri comisarului european pentru afaceri interne, Cecilia Malström, citată ieri de RFI. Astfel, în contexul în care Franţa şi Germania se opun aderării României şi Bulgariei la Schengen, nu există decât alternativa amânării. Aderarea la Schengen cere votul unanim al ţărilor UE, motiv pentru care alianţa franco-germană amână calendarul actual şi impune unul nou.
Financial Times mai scrie că Franţa şi Germania au luat această decizie pornind de la sistemul judiciar al ambelor ţări. S-au adăugat şi motive care ţin de teama Franţei şi a Germania cu privire la fluxul de cetăţeni străini şi de impactul valului de migraţie anticipat în ţările din spaţiul Schengen.
Ungaria va primi, de la 1 ianuarie, pentru şase luni, preşedinţia Uniunii Europene. Ocazie cu care, scrie Financial Times, Ungaria spera "să repare uzura legăturilor între statele cu vechime în UE, cum ar fi Franţa şi Germania, şi ţările nou-venite în bloc, în special din estul continentului, respectiv România şi Bulgaria", mai scrie publicaţia citată de Agerpres.
Un alt semn de tensiune a fost summit-ul de săptămâna trecută când, reprezentanţii Franţei, Germaniei şi Marii Britanii au susţinut limitarea creşterii bugetului UE.
Această măsură ar avea un impact direct şi imediat asupra ţărilor din estul Europei pentru ca sunt cei mai mari beneficiari de fonduri pentru dezvoltare regională.
Efectele amânării aderării României la spaţiul Schengen sunt multiple. La scurt timp de la publicarea în presă a scrisorii miniştrilor de Interne ai Franţei şi ai Germaniei, Ministerul român al Afacerilor Externe a precizat că "o astfel de abordare creează un precedent inacceptabil nu numai pentru România, dar şi pentru întreaga Uniune".
La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a ţinut aseară o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni unde a vorbit despre o măsură discriminatorie. Băsescu a criticat dur gestul oficialilor francez şi german. "Nu vom accepta o discriminare din partea nimănui, fie ea şi din partea celor mai puternice state ale UE. Trebuie să avem aceleaşi condiţii pe care le-au avut toate statele şi care sunt precizate şi în tratatul de aderare", a subliniat el, referindu-se la aspectele tehnice.
Victor Ponta, lider al PSD, a precizat că politica celor două state care se opun aderării României la Schengen este o nedreptate. "Faptul că nici Franţa, nici Germania nu fac referire la criteriile tehnice, dar aduc în discuţie alte probleme, care sunt avute în vedere de Mecanismul de Cooperare şi Verificare al Uniunii Europene, confirmă că decizia de aderare la Spaţiul Schengen este una politică. Chiar şi aşa, amintesc însă faptul că Parlamentul European - singura instituţie în care am reuşit să contribuim la lobby-ul românesc pe acest subiect - a dat un aviz de principiu favorabil respectării calendarului iniţial convenit pentru aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen", a afirmat Victor Ponta într-un comunicat de presă.
Iar fostul ministrul de externe Teodor Meleşcanu a calificat această politică a Franţei şi a Germaniei ilegală şi imorală.