FILMUL EVZ: Remuşcări

FILMUL EVZ: Remuşcări

Filmul „Şapte suflete” spune povestea unui bărbat care vrea să răscumpere păcatele făcute în trecut.

Ben Thomas (W. Smith) este un pretins agent al Fiscului, care se simte vinovat pentru greşelile făcute în trecut. Ajuns într-un punct crucial al vieţii, caută izbăvirea şi crede că-şi va găsi liniştea dacă reuşeşte să ajute şapte oameni.

Ken Anderson, Monica Freeman, Anne Rice, Steven Philips, Sarah Jenson, Susan şi Emily Posa sunt cei aleşi de el. Singura condiţie pe care o pune este ca aceştia să merite ajutorul lui. Luând identitatea fratelui său, Ben încearcă să facă numai bine, fără să dea însă prea multe detalii despre viaţa sa.

Înainte însă de a-şi duce planul la capăt, solitarul bărbat se îndrăgosteşte de Emily (R. Dawson), o tânără cu grave probleme cardiace, care reuşeşte să-i schimbe concepţia despre lume şi despre ceea ce ne stă în putere.

Reunirea unei echipe câştigătoare

Regizorul Gabriele Muccino a dat lovitura în Statele Unite cu producţia „În căutarea fericirii”, în rolul principal fiind acelaşi Will Smith. De altfel, mare parte din echipa de producţie a fost aceeaşi la ambele filme.

Intenţia regizorului a fost de a crea un love story deosebit, care să redea nu numai sentimente profunde, ci şi puterea de salvare pe care o are o iubire complet lipsită de egoism.

20.00 - HBO

Ne puteți urmări și pe Google News