„Mica securitate” a ministrului Predoiu, fake news

„Mica securitate” a ministrului Predoiu, fake newsSursă foto: arhiva EVZ

Ministerul Afacerilor Interne susține că este total falsă informația potrivit căreia românii vor fi filați oricând și oricât, Prin structurile de Poliție. Mai exact, este vorba despre proiectul de lege privind extinderea măsurilor pe care le pot lua polițiștii, atunci când este vorba despre infracțiuni, folosindu-se imagini surprinse de aparatele BodyCam(n.r. camerele aflate în dotarea Poliției Române.

„Mica securitate” a ministrului Predoiu, fake news. Când vor fi filați românii, de fapt

Cătălin Predoiu, negocieri

Cătălin Predoiu.Sursa Foto: Arhiva EVZ

Astfel, ministerul condus deCătălin Predoiu(n.r. MAI) a explicat situațiile legale care permit interceptarea audi-video(n.r filarea)românilor.

„Prin proiectul de lege invocat se propune extinderea prevederilor şi garanţiilor legale ce sunt în vigoare la nivelul Poliţiei Române, cu privire la utilizarea imaginilor în scopul asigurării ordinii publice şi sancţionării şi prevenirii faptelor ilegale, prevederi care ar urma să fie aplicabile personalului Jandarmeriei Române, Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratului General pentru Imigrări”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne.

Mai exact, vorba despre aplicarea modalităţilor de lucru existente la nivelul Poliţiei Române, respectiv utilizarea imaginilor surprinse pe aparatele tip BodyCam şi de poliţiştii de frontieră, angajaţii Inspectoratului General pentru Imigrări şi jandarmii, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în zone publice, mai spune sursa citată.

În acelaşi timp, pot fi înregistrate, doar din spaţiul public, nu şi din cel privat, ocazional şi nu cu caracter sistematic şi continuu, imagini din timpul acţiunilor derulate de structurile MAI, în contextul existenţei informaţiilor cu privire la fapte penale produse în zona de intervenţie.

Acest instrument este utilizat şi de autorităţile de aplicare a legii din alte state, fiind o garanţie a legalităţii acţiunilor şi un instrument de conservare a mijloacelor de probă în scopul aflării adevărului şi protejării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Când intră în vigoare regulile de „filaj”

interceptări

Sursă foto: dreamstime.com

 

MAI spune că este ste în totalitate falsă informaţia potrivit căreia ministrul Afacerilor Interne sau alte persoane din conducerea ministerului vor avea atribuţii în a stabili care persoane să fie înregistrate.

Ordinul de ministru la care e făcută referirea în proiectul de lege urmează să stabilească doar regulile tehnice şi organizatorice privind păstrarea, actualizarea şi utilizarea bazelor de date. Acest act normativ va parcurge procedura de consultare publică, dezbatere şi publicare în Monitorul Oficial.