Fifor: Predoiu nu a confirmat participarea la comisia de anchetă, iar Onțanu nu a putut fi contactat
- Ana Petrescu
- 29 mai 2017, 12:56
Senatorul PSD, Mihai Fifor, care este președintele Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, a afirmat că fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, nu a confirmat participarea, marți, la audieri. El a adăugat că fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onțanu, nu a putut fi contactat de membrii comisiei.
"Până în momentul de faţă, nu avem o singură confirmare, cea a domnului Cătălin Predoiu. S-a făcut corespondenţă cu domnia sa. În rest, toţi ceilalţi au confirmat participarea, Vasile Blaga, Marcel Opriş, Eugen Tomac şi Maria Ligor", a declarat Fifor, în legătură cu programul audierilor de marți.
Sunt așteptati miercuri la Comisie și Gabriel Oprea, Teodor Baconschi şi Anghel Iordănescu. "Domnul Neculai Onţanu nu a putut fi contactat până la ora aceasta", a precizat șeful Comisiei de anchetă.
La audierile de luni au venit trei secretari de stat din MAI care activau în 2009, precum şi fostul candidat Mircea Geoană.Fostul președinte AEP, Ana Maria Pătru, care trebuie să participe luni la audieri, nu s-a prezentat, trimiţând o scrisoare, cu punctul ei de vedere.
Senatorul PSD, Mihai Fifor a precizat şi că fostul director al SRI George Maior a confirmat prezenţa la comisie pe 12 iunie.
Fostul primar al sectorului 2 Neculai Onţanu a susţinut la Curtea de Apel Bucureşti că, la cina de la casa lui Gabriel Oprea la care a luat parte în 2009, cei prezenţi erau interesaţi de evoluţiile privind desfăşurarea scrutinului, cum ar fi prezenţa la vot.
"Am fost invitat de domnul Oprea, la ora 19-19:30, am fost la dumnealui, în jur de ora 20 am plecat. M-am întâlnit acolo cu dl Iordănescu şi dl Eugen Nicolicea, ştiu că şi dânsul a fost în jurul acelei ore. Nu îmi amintesc să îl fi văzut. Probabil că a fost, dacă domnia sa a declarat aşa. (...) Era ziua cu alegerile, eram împreună în acelaşi partid şi m-a sunat, dacă am timp, să trec pe la orele 19 pe la domnia sa. (...) Domnul Oprea urmărea evoluţiile pe care dumneavoastră, presa, le făceaţi în legătură cu prezenţa la vot şi aşa mai departe", a declarat Onţanu.
Întrebat de jurnalişti dacă în acea seară s-ar fi putut face ceva pentru a-l ajuta pe Traian Băsescu să câştige alegerile, Neculai Onţanu a arătat că "este o făcătură. Nu cred pentru că alegerile erau conduse de Biroul Electoral Central, de Birourile Electorale Judeţene, prefecturile erau implicate, nu cred că nimeni altcineva putea să influenţeze votul".
Totodată, fostul edil a mai fost întrebat dacă într-un alt birou s-ar fi aflat George Maior, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi, Onţanu precizând "Nu. Eu declar şi lucrul acesta va ieşi la iveală. În declaraţiile de la comisia parlamentară va ieşi adevărul la suprafaţă".