CFR condamnată dur. Femeie din Constanța, cu mâna retezată de tren, despăgubită de CFR cu peste 400.000 de euro. Condamnarea, afișată în toate gările din România

CFR condamnată dur. Femeie din Constanța, cu mâna retezată de tren, despăgubită de CFR cu peste 400.000 de euro. Condamnarea, afișată în toate gările din România

Compania națională de Căi Ferate “CFR” SA trebuie să plătească peste 400.000 de euro unei femei din Constanța care a rămas fără o mână după un accident de tren care a avut loc în urmă cu cinci ani în județul Hunedoara. Judecătoria Hațeg a aplicat și o pedeapsă complementară, fără precedent. CFR trebuie să afișeze hotârârea de condamnare în toate gările de pe teritoriul ţării, pentru o perioadă de trei luni. Decizia poate fi contestat[ în 10 zile de la comunicare.

Accidentul în care Joița Nicolae, de 64 de ani, din Constanța, a rămas fără mâna stângă s-a întâmplat în gara Subcetate, din județul Hunedoara, în 14 septembrie 2014, când împreună cu mai multe persoane se întorcea de la Popasul Prislop. Era noapte, gara și peronul nu era iluminate, indicatoarele lipseau. Femeia s-a trezit prinsă între două trenuri care au trecut simultan în sensuri opuse. Din cauza curentului puternic creat, victima a căzut pe jos, mâna stângă fiindu-i tăiată de tren. Procesul s-a urnit greu, Joița Nicolae fiind cadorisită de stat cu o pensie de handicap de 39 de lei care anul trecut s-a majorat la 50 de lei, potrivit avocatului Stere Beca, cel care a reprezentat-o în instanță.

 

După doi ani de la accident, procurorii din Hațeg, care au căutat vinovatul, au trimis dosarul la Parchetul General. Compania CFR SA a fost pusă, astfel, sub învinuire, procesul fiind judecat de magistrații din Hațeg. Victima a cerut instanței daune de un milion de euro. În ședința publică din 4 martie, Judecătoria Hațeg condamnă Compania Națională CFR SA să plătească “cu titlu de daune materiale, suma de 116.064,19 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, în favoarea părţii civile Nicolae Joiţa; cu titlu de despăgubiri morale, suma de 300.000 Euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, în favoarea părţii civile Nicolae Joiţa”. Spitalele județene din Deva și Constanța vor primi 1252 de lei, respectiv 9105, contravaloarea prestărilor medicale acordate victimei.

 

Judecătorii din Hațeg mai obligă CFR SA să plătească “cu titlu de daune materiale, suma de 1000 lei, sub formă de prestaţie lunară, de la data producerii prejudiciului 14.09.2014 până la încetarea stării de nevoie, respectiv protezarea, cu aplicarea dobânzii legale pentru fiecare prestaţie, până la rămânerea definitivă a prezentei”. În plus, “CFR SA este amendată la 1.200.000 lei amendă (5.000 lei x 240 de zile amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Iar pedeapsa complementară fără precedent constă în obligarea inculpatei să afișeze hotărârea definitivă de condamnare, în extras – dispozitivul, în toate staţiile C.F.R. de pe teritoriul ţării, pentru o perioadă de trei luni.” Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. “În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Haţeg, iar dosarul se va judeca la Curtea de Apel Alba, a declarat, pentru EVZ, avocatul Stere Beca.