FC Barcelona s-a chinuit cu Granada

FC Barcelona s-a chinuit cu Granada

Mijlocaşul Xavi Hernandez a marcat singurul gol al partidei câştigate de FC Barcelona pe terenul nou-promovatei Granada, formaţie care a încheiat meciul cu doi oameni mai puţin pe teren.

Campioana Spaniei, care remizase în weekend, scor 0-0, pe teren propriu, cu FC Sevilla, găseşte tot mai greu drumul spre gol, singura reuşită de aseară fiind marcată din lovitură liberă, în minutul 32. În startul reprizei secunde, Jaime Romero a primit cartonaşul roşu, însă gazdele au rezistat şi nu au mai primit niciun gol, cu toate că în ultimele minute de joc au rămas în doar opt jucători de câmp, după eliminarea lui Daniel Benizez.

Barcelona poate fi depăşită în fruntea clasamentului din Primera Division de Levante - senzaţia startului de sezon în Spania -, care caută a şaptea victorie consecutivă, astăzi, în meciul cu Real Sociedad.

Real Madrid are şi ea şansa de a trece peste catalani în cazul unei victorii cu Villarreal. Cristiano Ronaldo poate ajunge la 100 de goluri pentru formaţia din capitala Spaniei. Portughezul are 98 de reuşite.