Farmecul portjartierului și femeile epilate inghinal. Reporter de Cursă Lungă

Farmecul portjartierului și femeile epilate inghinal. Reporter de Cursă Lungă

A fost o vreme când, atunci când dezbrăcai o femeie, o făceai și cu dinții, nu numai cu degetele

Poate sunt a little bit rusty, da’ tot mai interesantă mi se pare o femeie pe jumătate dezbrăcată decât una-n pielea goală, you know what I mean, goală-goală. Am tras concluzia asta după niște ani de zile în care am vizitat cam toate cabaretele și sexy-cluburile din București, din țară, și alte bordeluri de prin toată lumea. Am făcut chiar și un „Top al stripteuzelor” în Evenimentul zilei, prin ’94. Că io eram gestionarul lor pe vremea aia, indubitabil.

Emilia

Ce m-a fermecat pe mine la fata asta – Emilia o chema pe numele de scenă și nu mai știu nimic de ea – era că avea un ștaif aparte când își abandona hainele, pe rând. Și pe scena din night-clubul hotelului Bulevard unde dansa seară de seară, acu’ fo douășcinci de ani, și într-una din camerele de la etaj unde ne făceam reciproc Inspecția Tehnică Periodică a dedesubturile desuurilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Purta, de fiecare dată, un portjartier perfect asortat la restul lenjeriei intime. Și, mai avea ceva. Dacă restul striperițelor deveniseră fane ale calviției pubiene, ea zici că-și făcea freză cu cărare pe mijloc. Vorba lui Alexandru Andrieș în nostimul său cântecel „Un alt dicționar”:

„Eu, personal, am să scriu un catren Și lângă el am să fac și-un desen Să se știe precis de ce parte din tine vorbesc. Unii o să creadă că-i o rândunică, Alții-o să creadă că nu-i rândunică și-alți-o să creadă că, desigur, glumesc! 

Prețul corect

Nu fac mișto deloc când afirm că epilarea „respectivei”, deși igienică pe undeva și aproape obligatorie astăzi – scrie asta și-n Coran, mi-a zis un prieten filozof, că io nu l-am citit – rade la sânge farmecul schimbului de fluide acceptat de ambii beligeranți. Nu același lucru e valabil și în cazul axilelor. Crez că Emilia mi-ar da dreptate că, la urma-urmei, ancestrala mișcare de „dute-vino” – vorba primei mele foste neveste – trebuie să aibă și o anumită asperitate, să nu trebuiască să-i ceri buletinul fetei înainte de facturarea serviciilor. Că, până la urmă, totu’ se plătește, nu-i așa? Și, nu știu cum se face, da’ de când a început moda asta, a epilării totale a biblicei „frunze” a Evei, io mi-am lăsat barbă.