Fără pesticide în orașe! Ultima găselniță a lui Macron irită agricultorii

Fără pesticide în orașe! Ultima găselniță a lui Macron irită agricultorii

Franța vrea să introducă zone tampon la marginea spațiilor rezidențiale, în care utilizarea pesticidelor să fie interzisă.

Președintele francez, Emmanuel Macron, a promis interzicerea glifosatului și a altor pesticide, în întreaga țară, până în 2021, fapt ce a provocat nemulțumiri în rândul fermierilor, care, la rândul lor, susțin că au nevoie de alternative.

Și ministrul mediului, Elisabeth Borne, vizează un proiect legislativ prin care să se impună o distanță față de marginea arealelor locuite, o zonă în care să nu fie folosite pesticide.

"Trebuie să existe o distanţă minimă între zonele rezidenţiale şi cele în care este permisă aplicarea de pesticide", a afirmat Borne în cadrul unei inbtervenţii la radio France Inter. "Această legislaţie se va aplica la nivel naţional, dar va include posibilitatea de a o adapta la circumscripţiile locale", a mai precizat aceasta.

Folosirea glifosatului este interzisă în spațiile publice (parcuri) din Franța încă din 2017, iar în acest an se vor include grădinile și zonele rezidențiale.

 

Ne puteți urmări și pe Google News