De acum, americanii vaccinați cu ambele doze împotriva COVID pot sta fără mască și fără distanțare socială atât în aer liber, cât și în spații închise. Anunțul a fost făcut joi de șefa Centrului pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor (CDC), Rochelle Walensky.
Ea a precizat că vor exista în continuare și excepții de la această relaxare completă. „Dacă sunteți complet vaccinați, puteți să faceți din nou lucrurile pe care nu le-ați mai făcut din cauza pandemiei. Am așteptat mult acest moment, când putem reveni la normalitate", a declarat dr. Rochelle Walensky în cadrul unui briefing de presă la Casa Albă.
Walensky a afirmat că studiile științifice sprijină decizia CDC, potrivit căreia „oricine este complet vaccinat poate participa la activități - restrânse sau în cadru mai larg - care au loc în aer liber sau în spații închise, fără a purta mască și fără distanțare socială". Șefa CDC a citat trei studii - unu din Israel și două din SUA - care arată că vaccinul funcționează.
Eficiența vaccinului
Potrivit studiului din Israel, publicat în Jurnalul Asociației Medicale Americane, vaccinul are eficiență de 97% împotriva formelor simptomatice ale COVID-19 și 86% împotriva formelor asimptomatice, pe un eșantion de peste 5.000 de lucrători din sistemul sanitar.
Dintre cele peste 117 milioane de persoane vaccinate în America, puține au s-au infectat în urma urma vaccinului. Potrivit lui Walensky, în astfel de cazuri „infecția are o încărcătură virală mai mică, durează mai puțin, iar riscul de transmitere este mai mic".
Anunțul autorităților americane a venit și cu câteva precauții. Persoanele cu imunitate slăbită sunt sfătuite să se consulte cu medicii lor înainte de a renunța la mască.
De asemenea, regula purtării măștii în autobuz, tren, avion, transport public rămâne în vigoare, a mai spus Walensky.
Ea a avertizat și că, din cauză că virusul este imprevizibil, există posibilitatea să se revină asupra acestor relaxări.
Dacă oamenii dezvoltă simptome, chiar vaccinați fiind, trebuie să poarte mască și să se testeze.
Cât despre cei nevaccinați, regulile rămân neschimbate: „Riscați să dezvoltați forme medii sau severe ale bolii, riscați să muriți sau să dați boala altora. Trebuie să purtați masca în continuare și ar trebui să vă vaccinați imediat", a mai spus șefa CDC.
Joe Biden: „Zi mare pentru America. Aruncați măștile”
Președintele Joe Biden a declarat tot joi, referitor la noile reguli, că „Astăzi este o zi mare pentru America". El a susținut o declarație din grădina Casei Albe, fără mască.
„Acum, după un an de muncă grea și multe sacrificii, regula e foarte simplă: vaccinează-te sau poartă masca până te vaccinezi. Alegerea îți aparține", a mai spus peședintele Biden.
„Aruncaţi măştile! Aţi câştigat dreptul de a face ceva pentru care americanii sunt cunoscuţi în întreaga lume: să-i salutaţi pe ceilalţi cu un zâmbet", a mai spus preşedintele Statelor Unite.
„Cred că acesta este o etapă importantă, o zi mare", a adăugat el, îndemnându-i pe americanii care nu s-au vaccinat până acum să facă acest lucru fără întârziere.„Vă implor: protejaţi-vă până la linia de sosire. Ştim cu toţii cât de îngrozitor este acest virus", a mai spus el. „Vom ieşi din asta, ne vom reconstrui economia", a continuat preşedintele american. "„om cunoaşte din nou bucuria, vom zâmbi din nou", a conchis Biden.