Relaţiile tensionate cu părinţii şi dorinţa lor de a se implica prea mult în viaţa copiilor deja maturi determină apropierea tinerilor de unchi sau de mătuşi, în detrimentul mamei şi al tatălui.
Apropierea părinţilor de copii începe din prima zi de viaţă şi trebuie hrănită şi menţinută constant în copilărie, adolescenţă şi la maturitate. Câteva momente de “fisură” necontrolate de părinţi pot duce la îndepărtarea copiilor, care vor căuta sprijin şi înţelegere fie în rândul prietenilor de aceeaşi vârstă, fie în familie, la bunici, unchi şi mătuşi.
De obicei, se ajunge la această situaţie când mama şi tata nu pot sau nu ştiu să îşi facă timp pentru copii, nu îi ascultă, nu îi valorizează şi au pretenţii prea mari de la ei. Iar odată copilul îndepărtat, apropierea părinţilor de el, la maturitate, devine aproape imposibilă.
În aceste condiţii, copilul va ajunge să se destăinuie mătuşii când va avea o problemă în căsnicie. Nu va ezita să-i ceară sprijinul mătuşii în creşterea propriilor copii şi va ajunge să limiteze implicarea părinţilor în viaţa lui, decizie ce creează frustrări şi pentru unii, şi pentru alţii. „Oricât de mult m-am străduit, pentru mama nu era de-ajuns”
“Mama m-a învăţat de mică să ţintesc cât mai sus, dar oricât de mult m-am străduit, pentru ea nu era de-ajuns. Nici când participam la olimpiade, nici când m-am angajat la primul loc de muncă şi nici când m-am căsătorit. Tot timpul era loc de mai bine şi avea grijă să îmi spună asta în aşa fel încât să nu mai pot să mă bucur de victoriile mele”, povesteşte Lidia, o tânără care trăieşte acum în Israel, alături de soţul şi de fetiţa ei.
Mama ei locuieşte într-un orăşel din Transilvania. Fiica şi mama se văd o dată pe an şi, spune Lidia, “îndepărtatea de ea m-a ajutat să înţeleg că pretenţiile ei mi-au creat nişte frustrări cu care lupt şi acum, mai ales că nu vreau să se reverse asupra copilului”. Punctul de sprijin al Lidiei, din copilărie până acum, a fost mătuşa ei, care a încurajat-o şi i-a susţinut orice demers.
“Când le-am anunţat la telefon că sunt însărcinată, mătuşa a plâns de bucurie, în timp ce mama m-a atenţionat că m-am legat prea tare de soţul meu”, exemplifică Lidia atitudinea celor două femei. “Copilul se destăinuie acelora care nu-l critică” Bogdan Vlădescu, psiholog la Clinica TerapiaM, spune că, de obicei, în familiile tensionate, cu mame nevrotice, copiii se îndepărtează de părinţi şi se îndreaptă spre alţi adulţi. “Copilul se teme de critica mamei, de faptul că nu este destul de bun pentru standardele impuse de ea. Datorită lipsei de valorizare, el alege să se destăinuie, să primească sfaturi de la oricine ştie să îl asculte, să îl înţeleagă, să nu îl critice, să îi ofere sprijin afectiv”.
Din cauza tensiunilor cu mama ei, Mihaela N. s-a mutat din casa părinţilor. La fel ca în cazul Lidiei, şi copilăria Mihaelei a fost marcată de existenţa mătuşii pe care o numeşte “proiecţia unei mame pe care mi-aş fi dorit-o”.
“Cât am fost mică, stătea la noi şi îmi oferea ceea ce nu-mi oferea mama: în timp ce mama era dură şi se îngrijora excesiv, mătuşa privea lucrurile cu detaşare şi era un partener bun de conversaţie”, compară ea.
MOTIVE
Frustrarea părinţilor îi goneşte pe copii
Psihologul Gabriela Niţa spune că frustrările mamei duc, de cele mai multe ori, la relaţii încordate care îi îndepărtează pe copii. Pentru a nu ajunge la situaţia în care fiul sau fiica să caute sprijin şi afecţiune în altă parte, psihologul le recomandă mamelor să îşi rezolve propriile frustrări.
“Acest lucru va duce la o mai bună comunicare cu fiul sau fiica ei. Iar dacă copilul simte apropierea mamei, reacţia de apropiere nu va întârzia să apară”, spune psihologul. Mihaela S., o tânără de 24 de ani, spune că, în urmă cu şapte ani, mama ei a rămas fără slujbă şi, din această cauză, nu se mai înţelegea nimeni cu ea.
„Problemele mele nu erau importante pentru ea. Aşa am ajuns să mă apropii de o mătuşă. Mama m-a recâştigat abia când şi-a găsit un job”, povesteşte tânăra.