Factura la întreţinere este umflată lunar cu 28%. Vezi motivul şi care este soluţia de reducere a facturii

Factura la întreţinere este umflată lunar cu 28%. Vezi motivul şi care este soluţia de reducere a facturii

Gabriela Firea a menţionat că la nivelul Capitalei se înregistrează pierderi de aproximativ 28% pe reţeaua de termoficare, din cauza distanţelor foarte mari. Ea a menţionat că reţeaua de termoficare a fost construită în perioada în care în Bucureşti se acorda importanţă industriei grele, dar că între timp priorităţile s-au schimbat, motiv pentru care şi conductele de termoficare trebuie redimensionate.

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat că îşi doreşte ca societatea comercială pe acţiuni deţinută de Municipalitate, care ar urma să aibă ca obiect de activitate producerea, furnizarea energiei electrice şi termice, să îşi înceapă activitatea înaintea finalizării planului de reorganizare a RADET, pentru a putea înfiinţa astfel staţii de cogenerare.

"Am propus ieri Consiliului General, iar acesta a votat cu un număr important de voturi din partea consilierilor generali, şi nu doar din arcul majoritar, înfiinţarea unei societăţi comerciale pe acţiuni care se referă la domeniul energetic. Probabil, veţi spune, dacă avem RADET, care oricum se va transforma în societate - pentru că este directiva UE - de ce mai era nevoie de finanţarea încă unei societăţi comerciale pe acţiuni, sută la sută a Municipiului Bucureşti, deci nu privată, nu privatizată, cum eronat s-a afirmat, din nefericire, în unele medii. Această societate comercială pe acţiuni va putea să aibă negocieri directe şi discuţii cu parteneriat, spun eu, respectabil, onorabil şi egal, pe perioada cât RADET este încă sub plan de reorganizare, pentru că ne dorim - şi în virtutea adoptării Strategiei Energetice - să putem să înfiinţăm staţii de cogenerare, astfel încât agentul termic să nu se mai deplaseze de la distanţe atât de mari, 20-25 de kilometri", a declarat primarul general, miercuri, în cadrul forumului "Strategia Energetică a Capitalei".

Staţiile de cogenerare reduc pierderile

Ea a atras atenţia asupra faptului că astfel de staţii de cogenerare sunt extrem de utile, fiind construite în toate marile oraşe, acolo unde există distanţe foarte mari şi se înregistrează pierderi pe reţea. În acest sens, Gabriela Firea a menţionat că la nivelul Capitalei se înregistrează pierderi de 28% pe reţeaua de termoficare, din cauza distanţelor foarte mari. Ea a menţionat că reţeaua de termoficare a fost construită în perioada în care în Bucureşti se acorda importanţă industriei grele, dar că între timp priorităţile s-au schimbat, motiv pentru care şi conductele de termoficare trebuie redimensionate.

Potrivit acesteia, este nevoie urgenţă de staţii de cogenerare pentru cartierele Colentina şi Aviaţiei. "Suntem interesaţi să intrăm în discuţie în negociere pentru a prelua câteva CET-uri, care acum sunt la Ministerul Energiei, şi sperăm să avem înţelegere din partea ELCEN şi conştiinţa faptului că împreună, de fapt, suntem o echipă, chiar dacă deocamdată suntem entităţi separate şi că împreună trebuie să contribuim pentru ca cetăţenii să beneficieze de apă caldă şi căldură la standarde ridicate", a precizat ea.

Firea a adăugat că erorile de sistem pot fi corectate, prin colaborarea dintre Municipiul Bucureşti şi reprezentanţii Guvernului, indicând în acest sens Ministerul Energiei, Ministerul Economiei şi ELCEN.

"Cu alte cuvinte, nu putem să stăm şi să aşteptăm finalizarea planului de reorganizare a RADET, care merge în continuare - şi cu siguranţă va exista o soluţie sănătoasă de care vor fi mulţumiţi bucureştenii şi angajaţii fostei regii. Între timp, lucrurile se mişcă, timpul trece, ne pregătim încă de pe acum, pentru că suntem oameni gospodari, pentru iarna viitoare, şi atunci vrem să intrăm prin aceste negocieri directe cu o societate viabilă din punct de vedere economic şi nu una care se află în insolvenţă, cu un plan de reorganizare. Practic, nu am fi consideraţi nişte parteneri profesionişti", a mai spus ea.