Extinderea Magistralei 4 de metrou, Secţiunea Gara de Nord - Gara Progresul intră în linie dreaptă

Extinderea Magistralei 4 de metrou, Secţiunea Gara de Nord - Gara Progresul intră în linie dreaptăComparație între metroul bucureștean și cele din Europa. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Extinderea Magistralei 4 de metrou, care va lega Gara de Nord de Gara Progresul, intră într-o etapă majoră de dezvoltare. Guvernul a aprobat recent indicatorii tehnico-economici ai proiectului, evaluat la peste 17 miliarde de lei.

Noua linie de metrou va avea o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, din care 11 kilometri vor fi deschiși traficului de călători, iar restul de circa 1,1 kilometri vor asigura accesul tehnic la noul depou Progresul.

Extinderea Magistralei 4: ce prevede proiectul

În total, proiectul prevede construirea a 13 stații subterane, plus o nouă stație – Gara de Nord 2 – care va asigura conexiunea cu rețeaua existentă a Magistralei 4. Totodată, va fi ridicat un depou suprateran modern, necesar pentru întreținerea și operarea trenurilor de pe această rută.

Finanțarea lucrărilor este asigurată printr-un mix de surse: fonduri europene nerambursabile prin Programul Transport 2021–2027, alocări de la bugetul de stat și alte surse disponibile conform legislației în vigoare.

Executivul estimează o durată de execuție de aproximativ 50 de luni pentru finalizarea lucrărilor. Proiectul este considerat strategic pentru mobilitatea urbană a Capitalei, deoarece va crea o legătură directă între principalele puncte de acces feroviar și aerian ale orașului.

Noua magistrală va uni Capitala de aeroporturi și gări

Noua magistrală va conecta nordul și sudul Bucureștiului, unind Aeroporturile Internaționale Otopeni și Băneasa cu gările Băneasa, Basarab, Gara de Nord și Gara Progresul.

Autoritățile estimează că, odată dată în funcțiune, linia va aduce beneficii semnificative în ceea ce privește fluidizarea traficului, reducerea poluării și scăderea riscului de accidente rutiere.

În plus, se anticipează o diminuare considerabilă a timpului petrecut de călători în trafic, contribuind astfel la creșterea eficienței rețelei de transport public a orașului.

Perioada estimată pentru finalizarea lucrărilor este de 50 de luni. Extinderea liniei de metrou este concepută ca o soluție strategică pentru a conecta transportul feroviar regional și internațional cu rețeaua urbană a Capitalei.

Metrou

Extinderea Magistralei 4 de metrou,. Metrou. Sursa foto: Facebook/ Metrorex

Comarnic: Proiect rutier nou pentru reducerea aglomerației pe DN1

Guvernul a dat undă verde unui nou proiect de infrastructură rutieră, menit să amelioreze traficul intens de pe Drumul Național 1 (DN1), printr-o hotărâre adoptată recent. Aceasta vizează actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea unui drum de legătură care va asigura descărcarea traficului de pe autostrada A3 în zona Comarnic, județul Prahova.

Investiția presupune amenajarea unei variante ocolitoare pentru orașul Comarnic, cu o lungime de 5,8 kilometri. Noua șosea ar urma să preia o parte semnificativă din volumul de trafic care traversează zilnic localitatea, în special în perioadele de vârf turistic, când DN1 devine extrem de aglomerat.

Acest drum alternativ este integrat în strategia de extindere a autostrăzii A3, pe tronsonul Ploiești – Comarnic – Brașov. Potrivit noilor date aprobate de Executiv, costurile proiectului se ridică la 470 de milioane de lei, marcând o majorare față de bugetul estimat inițial, care era de 341 de milioane de lei, potrivit capital.ro.