Sacarin a declarat că va aștepta să vadă ce se va întâmpla pentru a se hotărâ ce va face în continuare. „Una e ce spune procurorul general, alta ce va face judecatorul”, s-a declarat optimist tatăl adoptiv. Despre Sorina el a spus că este bine și se duce în continuare la consilere, care în opinia sa este normală și ar fi fost firească și dacă fetița nu ar fi fost traumatizată. Nici un cuvânt, însă, în privința locului unde se afla acum copilu. 

Deputatul Liviu Pleșoianu, prezent în studio a afirmat că nu are încredere în noul tată spunând că „eu nu i-aș da nici pisica de acasa spre adopție”. Jurnalistul Dan Adronic a comentat la rândul său că singura probă care contează în acest caz scandalos este ce spune copilul, care dorește să rămâna la asistenții sociali, cei care au crescut-o până acum.  El s-a aratat contrariat de ce se întâmplă „s-a ajuns să se intre peste tine în casă și să îți ia copilul”. Si analistul Ion Cristoiu s-a arătat marcat de modul cum s-a procedat cu un copil de opt ani.  „S-a întâmplat ca în cazul unei biciclete. Ce pierdea statul român dacă se comporta normal”, a opinat Cristoiu.

Intrat în direct, Dumitru Coarnă, președintele Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România a spus că polițiștii au fost muștruluiți dur de procurorul Pițurcă în timpul intervenției. „Acesta a venit cu o brigadă întreagă, la intervenție participând 20 de polițiști, 12 luptători din Brigada Antitero, trei echipaje conduse chiar de comandant. Aceștia au vrut să se retragă, observând că este ceva ilegal. Rar vezi un procuror cu o asemena atitudine. bine determinată, numai că într-o speta care l-a depăsit juridic. Când avem nevoie, în cazurile grele și unde situația o impune nu găsim un procuror așa dedicat. Domul Andronic, vorbeați de răpire, nu e rapire, e un flagrant abuz în funcție. Aveați dreptrate, aici trebuia un executor judecătoresc, nu un procuror. În spatele cazului sunt bani, că nu degeaba s-au vehiculat vorbele acelea despre câteva zeci de mii de euro", a conchis Coarnă. 

 

Te-ar putea interesa și: